miercuri, 16 noiembrie 2016

Monumentul victimelor din clubul Colectiv II

La 8 noiembrie 2015 a fost sfinţită Troiţa ridicată in memoria victimelor din clubul Colectiv, amplasată în curtea Bisericii Sfântul Nicolae Broşteni şi ridicată de Fundaţia Profesor George Manu. Pe troiţă se află o placă pe care sunt gravate numele celor decedaţi, iar mai jos una care menţionează pentru cine a fost ridicată troiţa. 






La un an de la tragedie în curtea aceleiaşi biserici a fost sfinţit un monument funerar ridicat la inițiativa Arhiepiscopiei Bucureștilor pe care poate fi citit "In memoria tinerilor care au decedad ca urmare a incendiului de la clubul "Colectiv" din Bucureşti în noaptea de 30/31 octombrie 2015." *** "Pentru chipurile lor ce nu vor fi uitate,/Pentru cei ce au suflete îndurerate,/ Pentru cei ce până ieri erau mama şi tata,/ Dar azi privesc în gol o cruce şi data."/ "Versuri Claudia Şuteu, "Colectiv"".



 Biserica Sfântul Nicolae – Broșteni

Biserica Sfântul Nicolae – Broșteni

vineri, 11 noiembrie 2016

Monumentul victimelor din clubul Colectiv I

Monumentul ridicat în amintirea celor 64 de tineri care şi-au pierdut viaţa în incendiul din clubul Colectiv a fost inaugurat duminică, 30 octombrie 2016, în micul parc din faţa Maternităţii Bucur, la un an de la tragedie. Monumentul, realizat de artistul Elena Surdu Stănescu, reprezintă un înger care pare că vrea să-şi ia zborul. Îngerul din bronz este aşezat pe un soclu sferic pe care sunt gravate numele victimelor.




















Corneliu Coposu

Bustul lui Corneliu Coposu din Piaţa Palatului (Biserica Creţulescu) amplasat în 1996, autor Ion Buculei


Bustul lui Corneliu Coposu din Strada Batiştei, în curtea Asociaţiei 21 Decembrie 1989


Corneliu Coposu (20.05.1914, Bobota, Sălaj – 11.11.1995, București) a fost un politician român, liderul opoziției din România postcomunistă. Absolvent de drept și ziarist, om de încredere al liderului național-țărănist Iuliu Maniu, Coposu a fost membru al Partidului Național Țărănesc până la interzicerea acestuia în 1947, iar ulterior a fost deținut politic în condiții foarte aspre timp de 17 ani, în faza stalinistă a regimului comunist din România. Corneliu Coposu și-a făcut ucenicia politică pe lîngă liderul național-țărănist Iuliu Maniu: „Iuliu Maniu m-a cunoscut de cînd m-am născut, Familiile erau prietene, se întîlneau cel puțin o dată pe săptămînă pentru că Bobota, comuna mea, e la 13-14 km de comuna lui Maniu, Bădăcin”. Iuliu Maniu l-a luat șef de cabinet de pe vremea cînd era student, în 1930, „apoi am ajuns director de cabinet. Între 1937 și pînă la arestare, am fost secretar politic al lui Maniu și, aș putea spune, umbra lui, pentru că nu m-am despărțit niciodată de el, n-am lipsit de la nicio activitate desfășurată de el în perioada aceasta și aș putea afirma că am fost persoana cea mai apropiată de Maniu vreme de zece ani de zile”. În 1945, tînărul Coposu a devenit președinte al filialei PNȚ Sălaj, iar apoi a fost ales secretar general adjunct al PNȚ. După 1945, Corneliu Coposu a intrat în vizorul activiștilor comuniști, care mai întîi au dus împotriva lui un război propagandistic, apoi au contribuit la persecutarea sa de către autoritățile regimului totalitar. Astfel, după cum povestea liderul țărănist mai tîrziu despre Silviu Brucan, ”nu-i păstrez nici o ranchiună, deși, în calitate de redactor-șef adjunct la Scânteia, a cerut condamnarea mea la moarte în fața Tribunalului militar”. Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare” și pentru „crimă contra reformelor sociale”. A fost condamnat la muncă silnică pe viață. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat. În cei peste 17 ani de detenție a fost mutat de la o închisoare la alta, dintr-un penitenciar într-altul (arestul Ministerului de Interne; închisoarea Malmaison, de pe Calea Plevnei, București; penitenciarul Pitești; penitenciarul Văcărești, din București; penitenciarul din Craiova; penitenciarul Jilava, de lîngă București; penitenciarul Bragadiru; Unitatea de muncă nr. 1 Cap Midia, de fapt Canalul Dunăre-Marea Neagră; lagărul de triere din Ghencea, București și muncă forțată la ferma Bragadiru; Unitatea Militară nr 4, Ocnele Mari; din nou, penitenciarul Văcărești; penitenciarul Poarta Albă, Constanța; penitenciarul Sighetul Marmației; penitenciarul Jilava; penitenciarul Râmnicu Sărat; penitenciarul Gherla; penitenciarul Aiud; din nou, penitenciarul Râmnicu Sărat). A fost eliberat pe 9 iulie 1962 din penitenciarul Râmnicu Sărat, după care a fost trimis pentru încă 24 de luni în domiciliu obligatoriu în comuna Rubla, județul Brăila (împreună cu Ion Diaconescu, Ion Huiu, Virgil Solomon). După cum arată Zarojanu, biograful lui Coposu, „în momentul arestării, Corneliu Coposu cîntărea 114 kg, iar la eliberare - 51”. De menționat faptul că în timp ce Corneliu Coposu era întemnițat, soția sa, Arlette Coposu, a fost închisă în mai multe penitenciare, iar după eliberare a murit de cancer diseminat, pe 27 decembrie 1965. În aprilie 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de detenție. În mai 1995 a fost numit Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție acordată de Republica Franceză cetățenilor străini. Pe 6 octombrie 1995 a avut loc la sediul Casa Oamenilor de Știință din București ceremonia înmânării acestei distincții din partea Ambasadei Franței la București. Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic. Numeroase locuri publice îi poartă numele.

luni, 7 noiembrie 2016

Prima Expoziţie a Electricităţii din România în Parcul Carol 1928

Cu ocazia jubileului Şcoalei Comunale de Electricieni şi Mecanici a fost organizată în 1928 în Parcul Carol Prima Expoziţie a Electricităţii din România (1908-1928)

 Cel care s-a ocupat de organizarea Expoziţiei a fost ing. Dimitrie Leonida

 Planul pavilionelor în care au expus:

În Pavilionul A al Băncilor de Credit şi Crissoveloni au expus Şcoala Comunală de Electricieni şi Mecanici, Ministerul de Industrie şi Comerţ, Institutul Român de Energie, Societatea Electrica, Uyinele Comunale Bucureşti, Vulcan, Ing. D. Leonida.

Acest pavilion cuprinde în general: istoricul electricităţii, istoricul maşinilor de forţă, bogăţiile României, proiecte pentru electrificarea ţării, date statistice, lucrările elevilor Şcolii Comunale de Electricieni şi Mecanici.

În Pavilionul B Reşiţa se găseau aşa numiţii Curenţi Tari şi aici expuneau Industriile mari electrotehnice din România, Reşiţa, Energia, Fabrica de acumulatori Tudor.

Este sectiunea curenţilor tari ai expoziţiei, a construcţiilor de maşini electrice, transformatori, aparate, acumulatori.

În Pavilionul Bucovinei care purta şi indicativul C se aflau Curenţii slabi şi aveau standuri Energia-Ericssson, Şcoala Comunală de Electricieni şi Mecanici – din nou şi tot din nou Fabrica de acumulatori Tudor. Pavilionul era dedicat telegrafiei, telefoniei, aparatelor de semnalizare pentru cauile ferate, ceasuri electrice, aparate de alarmă, electrochimia s.a.

În Pavilionul Banatului, pavilionul D se găsea Tracţiunea electrică, Modelul căii ferate electrice suedeze A.S.E.A. şi Societatea Comunală de Tramvaie.

În Pavilionul E, Pavilionul Societăţii GIB găsim Radio, Energia, Baltic, Şcoala Comunală de Electricieni şi Mecanici.