Statuile lui Cuza din Bucureşti

Alexandru Ioan Cuza (20 martie 1820 - 15 mai 1873) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Fiul postelnicului Ioan Cuza şi al Sultanei Cozadini a fost căsătorit cu Elena Rosetti. Între 1842 şi 1859 a fost preşedinte al Tribunalului districtului Corvului, director în Ministerul de Interne, prefect de Galaţi, iar în armată este promovat la gradul de colonel în septembrie 1858 şi ajunge comandant al Oştirii Moldovei. A fost unul dintre fruntaşii paşoptişti în Moldova, iar după reprimarea Revoluţiei se refugiază în Transilvania, unde participă la Adunarea Naţională de la Blaj. La 5/17 ianuarie 1859 este ales în unanimitate domn al Moldovei de către Adunarea Electivă, pentru ca la 24 ianuarie/5 februarie să fie ales şi domn al Ţării Româneşti. A fost o mişcare politică ce a permis punerea bazelor viitorului stat naţional român, având în vedere că prevederile Convenţiei de la Paris presupuneau doi domni pentru Principate, însă nu precizau că nu putea fi o singură persoană. A urmat o intensă activitate diplomatică pentru convingerea Marilor Puteri de acceptare a dublei alegeri a lui Al.I.Cuza ce a avut ca finalitate recunoaşterea la Conferinţa reprezentanţilor puterilor Garante de la Paris la 1/13 aprilie 1859 a dublei alegeri. A urmat apoi o campanie cu scopul recunoașterii Unirii. Tot în plan diplomatic, Cuza a procedat la încheierea de tratate şi convenţii cu diferite state şi la ridicarea în grad a reprezentanţelor diplomatice străine la Bucureşti. A acţionat în sprijinul luptei românilor transilvăneni, a ungurilor, sârbilor, polonezilor şi bulgarilor pentru emancipare naţională. La 11 decembrie 1861 are loc Proclamaţia lui Cuza către naţiune: „Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată... Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie”. După Proclamaţie cele două guverne, de la Iaşi şi Bucureşti, demisionează, iar la 22 ianuarie 1862 este alcătuit primul guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu. Două zile mai târziu are loc prima sesiune a Parlamentului României ce proclamă „Unirea definitivă a Principatelor”, Bucureştii devenind capitala ţării.

Mihail Kogălniceanu devine prim-ministru la 11 septembrie 1863. Urmarea a fost implementarea unor măsuri legislative precum secularizarea averilor mănăstireşti, înfiinţarea Curţii de Conturi şi a Consiliului de Stat, Legea privind înfiinţarea comunelor rurale şi urbane şi Legea pentru înfiinţarea Consiliilor Judeţene.

Respingerea de către Parlament a proiectului legii rurale, ce prevedea desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea ţăranilor cu pământurile avute în folosinţă au dus la dizolvarea Adunării

Elective a României de către Alexandru Ioan Cuza şi iniţierea unui plebiscit si adoptarea unei noi constituţii ce sporea puterea executivului în detrimentul legislativului, Parlamentul devenea bicameral şi era adoptată legea electorală conform căreia majoritatea bărbaţilor primea dreptul de vot. După ce a fost adoptată Legea pentru regularea proprietăţii rurale au

urmat Legea pentru adoptarea sistemului metric de măsuri şi unităţi, Codul penal şi Codul de procedura penală, Legea despre adimisbilitatea şi înaintarea în funcţii judecătoreşti, Legea pentru organizarea puterii armate, Decretul pentru înfiinţarea unei autorităţi sinodale centrale, Codul Civil. Următoarele guverne (Bosianu şi Kretzulescu) au adoptat Legea pensiilor pentru funcţionarii civili şi pentru gradele militare inferioare, Legea privind regularizarea şi canalizarea Dâmboviţei pentru prevenirea inundaţiilor, Legea pentru organizarea judecătorească, Legea asupra instrucţiunii (Legea învăţământului). A fost înfiinţată Universitatea din Iaşi (1860) cu patru facultăţi (drept, filosofie, ştiinţe şi teologie) şi cea din Bucureşti (1864), cu trei facultăţi (drept, filosofie şi ştiinţe). Au urmat înfiinţarea Conservatorului de Muzică şi Declamaţiune din Iaşi (1860), Şcoala de Arte Frumoase şi

Pinacoteca din Iaşi (1860), Şcoala veterinară din Bucureşti (1861), Societatea română de ştiinţe din Bucureşti (1862), Şcoala superioară de Litere de la Bucureşti (1863), Pinacoteca statului (Bucureşti, 1864), Şcoala de Ponţi şi Şosele, Mine şi Arhitectură (Bucureşti, 1864), Şcoala de Belle-Arte (Bucureşti, 1864), Societatea culturală „Ateneul Român” (Bucureşti, 1865) etc.

În conjuctura internă şi externă a acelor timpuri, politica reformatoare iniţiată şi aplicată de Cuza a trebuit impusă cu autoritate, fapt ce a dus la creşterea tensiunilor în rândul grupărilor politice materializată în coalizarea acestora în aşanumită „Monstruasa coaliţie”, care reuşeşte, în noaptea de 10/11 februarie 1866, lovitura destat prin care Cuza este obligat să abdice lăsând conducerea ţării în seama unei Locotenenţe Domneşti. La 14 februarie Alexandru Ioan Cuza părăseşte ţara şi îşi va petrece viaţa la Veneţia şi Viena, găsindu-şi sfârşitul la 3 mai 1873 la Heidelberg în Germania. A fost adus în ţară şi înmormântat la Ruginoasa, pentru ca, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, osemintele sale să fie depuse în biserica „Trei ierarhi” din Iaşi. (Nicolae C. Nicolescu, Şefi de stat şi de guvern ai României 1859-2003, Editura Meronia, Bucureşti, 2003).

După refuzul lui Filip de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a prelua domnia României, la 19/31 martie 1866 s-a făcut aceeaşi propunere lui Carol de Hohenzollern – propunere acceptată. Ca urmare a plebiscitului din 2/14 – 8/20 aprilie, Prinţul Carol a fost ales domn al României. Primului Domn al României i-au fost ridicate mai multe statui şi busturi în Bucureşti.   

În faţa Muzeului Militar din Bucureşti, într-un ansamblu în care sunt reprezentaţi toate personalităţile conducătoare ale româniloramplasate aici la inaugarea noului sediu al muzeului în 1985, se află un bust din piatră al domnitorului.

Pe aleea Mitropoliei, în faţa clopotniţei, a fost amplasată în 2004 statuia din bronz lui Cuza.

Aceasta a fost realizată de către sculptorul Paul Vasilescu (1936-2012). Născut în 1936, Paul Vasilescu a absolvit Academia de Artă Bucureşti în 1961. A participat la numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale precum Bienala internaţională de sculptură Dantesca de la Ravenna din 1975, Expoziţia Plastik und Blummen din Berlin în 1975, Trienala internaţională de artă plastică de la New Delhi în 1979 sau Expoziţia organizată de Casa Americii Latine la Bucureşti în 1993 şi a realizat monumentul dedicat lui Petru I Muşat din Suceava, „Eroica” din Timişoara, bustul lui Nichita Stănescu din Bucureşti, cât şi alte lucrări aflate în colecţii muzeale sau particulare. 

La intrarea în Parcul Alexandru Ioan Cuza din sectorul 3 regăsim statuia din bronz a domnitorului, operă a lui Ioan Bolborea. Aceasta înlocuieşte un bust mai vechi, din piatră (Foto: Gilly Graur). Sculptorul a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti în 1981, a realizat în Bucureşti grupul statuar „Căruţă cu paiaţe”, Monumentul Infanteriei, Fântână Vioara Spartă, instalată în „parcul Colţea”, sau refacerea statuii lui Lascăr Catargiu. În ţară, la Arad Ioan Bolborea realizat Monumentul Reconcilierii sau Monumentul „Revoluţiei Române de la 1848, Monumentul „Horea, Cloşca şi Crişan” la Alba Iulia, Monumentul Eugen Ionescu la Slatina. 

Tot în sectorul 3, în faţa liceului Al.I.Cuza din Aleea Barajul Dunării nr. 5, se află un bust al

acestuia.

În Parcul Lumea Copiilor regăsim un bust al domnitorului.

 În acelaşi parc, în cadrul ansamblului „Grădina valorilor româneşti”, regăsim între reprezentări şi pe cea a lui Cuza.

 

Un alt bust al lui Cuza se află în faţa Academiei de Poliţie „Alexadru Ioan Cuza” aflată în Aleea Privighetorilor nr. 1-3 din sectorul 1.

 

Foto: Andrei Birsan

Brâncuşi la București

Arta brâncuşiană constituie una din sursele ideilor esenţiale pe care se clădeşte civilizaţia vizuală a secolului al XX-lea. Sunt arhicunoscute lucrările princare Brâncuşi a intrat în galeria universală, precum Coloana infinitului, Poarta sărutului, Masa tăcerii, Sărutul, Pogany, Curăţenia pământului sau Păsări în văzduh.

Singura lucrare a lui Constantin Brâncuşi care se află în spaţiul public bucureștean este bustul lui Carol Davila din curtea Spitalului Militar Central. Acesta a primit comanda pentru realizarea bustului în 1903, pe când avea 27 de ani. Plata a fost stabilită în două tranşe, iar la predarea lucrării s-a lovit de împotrivirile celor care o comandaseră şi care îi cereau sculptorului să modifice chipul, reproşându-I totodată lipsa decoraţiilor de pe pieptul generalului doctor Carol Davila. În faţa acestor cerinţe Brâncuşi renunţă la tranşa a doua a plăţii şi pleacă către Paris pe jos, cu opriri la Budapesta, Viena sau Munchen. Ajuns la Paris se înscrie în 1905 la Ecole des Beaux-Arte, iar un an mai târziu lucrarea cu care participa la expoziţia şcolii va fi aşezată într-un loc central al acesteia, stârnind senzaţie şi aducându-i totodată o bursă a Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii de la Bucureşti. Brâncuşi refuză să rămână în atelierul lui Rodin, afirmând că „la umbra marilor stejari nu pot creşte alţi copaci”. Acesta a fost momentul de la care biografia lui Brâncuşi se va confunda cu aceea a propriei opere (Dan Grigorescu, Brâncuşi, Editura Meridiane, 1980). În Bucureşti regăsim astăzi mai multe busturi ale marelui sculptor dar şi lucrări inspirate din creaţiile sale.

Astfel că, în parcul din Piaţa Dorobanţi, astăzi purtând numele artistului, în locul Lupei Capitoline a fost amplasat bustul lui Brâncuşi executat de Miliţa Petraşcu (1892-1976). Maestră în arta portretului, Miliţa Petraşcu este considerată cea mai înzestrată femeie sculptor a României în secolul al XX-lea, a fost elevă a lui Brâncuşi, în al cărui atelier din Paris a început să lucreze în 1919. Sculpturi ale Militei Petraşcu se găsesc răspândite prin ţară: Monumentul Eroilor Regimentului 13 Artilerie de la Constanţa, Mausoleul Ecaterina Teodoroiu de la Târgu Jiu, bustul lui Alexandru Odobescu din cadrul rotondei scriitorilor din Cişmigiu, bustul lui Constantin I. Nottara, precum şi cele ale lui Octavian Goga, Mihai Sadoveanu sau Tudor Vianu de la Muzeul Literaturii Române, dar şi multe alte lucrări sunt expuse la Muzeul Zambaccian sau la Muzeul de Artă din Tulcea.

În Parcul Herăstrău, pe partea dreptă a aleii principale se află monumentul ridicat de Ion Irimescu (1903-2005) ce a fost amplasat aici în 1967. Irimescu a urmat între 1924 -1928 cursurile Academiei de Artă din Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Dimitrie Paciurea şi Oscar Han. În 1930 obţine si pleacă la Paris cu o bursă, unde se înscrie la Académie de la Grande Chaumiere. În 1940 este numit profesor la Academia de Belle Arte din Iaşi, apoi în 1940 la Cluj, pentru ca din 1966 să devină profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti. Statuia lui Dimitrie Cantemir, realizată de Irimescu se află la Biblioteca Ambrosiana din Milano, între statuile lui Dante şi Shakespeare. Bustul lui Nicolae Iorga din curtea Institutului de Istorie din Bulevardul Aviatorilor este tot opera lui Ion Irimescu.

În cadrul ansamblului „Grădina valorilor româneşti” din parcul „Lumea copiilor” regăsim între reprezentări şi pe cea a lui Brâncuşi, întregul ansamblu fiind inaugurat în 2010.

În cartierul ANL Constantin Brâncuşi din sectorul 6 regăsim în cadul unui ansamblu compus din două coloane sculptate şi un bust al lui Brâncuşi realizat de Doru Drăguşin (n.1954) şi amplasat aici în 2010 cu sprijinul primarului de atunci, CristianPoteraş. Drăguşin este autorul bustului lui Mihai Eminescu din curtea sediului PSD din Bulevardul Kiseleff și al statuilor lui Nicolae Titulescu de la Berna şi din faţa O.N.U. din Geneva.

În 2013, în sectorul 3 al Bucureştilor, la intersecţia bulevardelor Nicolae Grigorescu cu Constantin Brâncuşi a fost amplasat bustul sculptorului, opera a lui Grigorie Minea (n.1939).

Coloana infinitului de la Târgu Jiu are o copie în curtea Politehnicii din Bucureşti.

Inspirat, probabil, din opera marelui sculptor, Eugen Ciucă (1913 – 2005) a ridicat, în 1973, în Parcul Herăstrău o coloană cu aspect totemic. Eugen Ciucă a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti (1942-1946). În perioada 1958-1960 a fost director al secţiei „Artă Monumentală” a Uniunii Artiştilor Plastici. În 1968 părăseşte România şi se stabileşte în Statele Unite, unde primeşte cetăţenie în 1975. Este considerat iniţiatorul teoriei despre cea de-a patra dimensiuni a artei („primele trei dimensiuni sunt pur plastice şi formale, cea de-a patra este conceptuală, intelectuală”).

Eminescu în sculptura bucureşteană

O personalitate de anvergura lui Mihai Eminescu a făcut necesară amintirea acestuia peste generaţii.

Ei bine, sculptorul a găsit soluţia: piatra! Sau bronzul. Astfel că în Bucureşti au fost amplasate mai multe statui şi busturi ale poetului şi ziaristului. 

În Parcul Cişmigiu, în cadrul ansamblului Rotondei scriitorilor regăsim un bust din marmură făcut de Ion Jalea (1887-1983) a fost amplasat aici în 1943. Sculptorul este autorul mai multor lucrări între care cea ce-l reprezintă pe George Enescu din Piaţa Operei, P.I.Ceaikovki din Parcul Herăstrău, Spiru Haret din Piaţa Universităţii, cele două personaje din faţa Teatrului Giuleşti sau Monumentul Eroilor Ceferişti din Piaţa Gării de Nord.

În imediată apropiere a Licelui Mihai Eminescu se găseşte bustul lui Eminescu realizat de sculptorul Tudor Panait în anul 1967.

Statuia lui Eminescu din Parcul Herăstrău este opera sculptorului Mihai Onofrei şi a fost amplasată aici în 1953 în cadrul unui amplu program de reamenajare a parcurilor bucureştene la care au participat o parte importantă a sculptorilor români. Mihai Onofrei (1896-1980) a fost profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” şi este autorul lucrărilor Maica Samara din Parcul Cişmigiu şi a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu din acelaşi parc, bustul lui Dimitrie Onciu din curtea Arhivelor.

În faţa Ateneului Român se află statuia din bronz, opera sculptorului Gheorghe Anghel (1904-1966) şi a fost amplasată aici în 1965, în locul monumentului Alergătorii, mutată pe Calea Victoriei, câteva sute de metri mai la

nord. Artistul, elev a lui Dimitrie Paciurea, a realizat lucrări precum Honore de Balzac din Parcul Herăstrău sau Ciprian Porumbescu.

În Parcul Naţional (fost 23 August) bustul lui Mihai Eminescu este opera sculptorului Ionel Stoicescu şi a fost amplasată aici în 2003. Ionel Stoicescu (n. 1968) este cel care a realizat bustul lui Titus Ozon din parcul Gării

Obor, bustul lui Dan Setlakec din curtea Spitalului Fundeni dar şi monumentalul ansamblu al Părinţilor Uniunii Europei de pe Insula Trandafirilor din Parcul Herăstrău. A refăcut Aleea Cariatidelor şi Fântâna Modura de la intrarea principală a Parcului Herăstrău.

Apoi avem de-a face cu statui în incinta unor instituţii. Astfel, în curtea Ministerului Afacerilor Externe regăsim statuia lui Eminescu stând, din bronz, operă a sculptorului Ion Jalea.

În curtea sediului PSD din Şos. Kiseleff se află un bust al poetului naţional executat de Doru Drăguşin (n. 1954) şi montată în 2001. Totodată este autorul statuilor lui Nicolae Titulescu de la Berna şi din faţa O.N.U. din Geneva.

În cadrul ansamblului „Grădina valorilor româneşti” din parcul „Lumea copiilor” regăsim între reprezentări şi pe cea a poetului, întregul ansamblu fiind inaugurat în 2010.

Medalionul montat pe mormântul lui Mihai Eminescu din Cimitirul Belu este opera lui Ioan Georgescu (1856-1898). A studiat la Şcoală de Arte Frumoase din Bucureşti cu Karl Storck, devenind apoi profesor la aceeaşi şcoală unde i-a avut elevi pe Frederic Stork, Dimitrie Mirea sau Dumitru Pavelescu- Dimo. A mai executat şi bustul lui Alexandru Cernat din curtea actualei Direcţii Naţionale Anticorupţie de pe strada Ştirbei Vodă sau bustul Iuliei Hasdeu.