miercuri, 27 ianuarie 2016
marți, 12 ianuarie 2016
Monumentele lui Ion Luca Caragiale în Bucureşti
Ion Luca Caragiale (1852-1912)
scriitor şi ziarist român, dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, director de
teatru, redactor la „Timpul” împreună cu M. Eminescu şi I. Slavici, a editat
publicaţii satirico-umoristice precum „Claponul”, „Calendarul claponului”,
„Moftul român”, împreună cu I. Slavici şi G. Cosbuc revista „Vatra”.
Fin
observator al realităţilor româneşti, Ion Luca Caragiale supune ironiei
moravurile familiale şi electorale, utilizând cu remarcabil efect comicul de
situaţie şi limbaj, expresia stereotipă definitorie, umorul în comediile sale
„O noapte furtunoasă”, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, „O scrisoare pierdută”
sau „D’ale carnavalului”. Alte scrieri cunoscute sunt „Schiţe uşoare”,
„Momente”, „Schiţe nouă”, „O făclie de
Paşti”, „Păcat”, „În vreme de război”, „Kir Ianulea”, „Abu Hassan”, „Hanul
Mînjoală”.
Drama „Năpasta” a fost ultima piesă de teatru scrisă de autor. În
urma unei acuze nefondate de plagiat, I. L. Caragiale hotărăşte să se mute
împreună cu familia la Berlin unde s-a stins din viaţă în 1912.
Bustul lui Ion Luca Caragiale în Rotonda
scriitorilor din Parcul Cişmigiu, autor Oscar Spaethe, marmură.
Bustul lui Ion Luca Caragiale din Parcul Herăstrău,
autor Zoe Băicoianu, piatră.
Statuia lui Ion Luca Caragiale pe strada Maria
Rossetti, autor Constantin Baraschi,
bronz, 1976. A fost temporar amplasată în faţa TNB.
Statuia lui Ion Luca Caragiale din Pacul Lacul Tei,
piatră.
Statuia lui Ion Luca Caragiale din faţa Teatrului
Naţional, autor Ioan Bolborea, bronz, 2010.
Ansamblul Caragialina sau Căruţa cu paiaţe autor
Ioan Bolborea, bronz, 2010.
Bustul lui Ion Luca Caragiale din Parcul Alexandru
Ioan Cuza autor Ioan Bolborea, bronz.
Bustul lui Ion Luca Caragiale din Parcul Motodrom autor Ionel Stoicescu, piatră, 2002.
Bustul lui Ion Luca Caragiale în Grădina valorilor
româneşti din Parcul Lumea Copiilor.