Monumentul I.C.Bratianu

Monumentul I.C.Bratianu

Una dintre personalităţile emblematice ale politicii româneşti este Ion C. Brătianu (1821-1891), unul dintre fondatorii Comitetului revoluţionar din Ţara Românească (mai 1848), secretar al Guvernului provizoriu şi sef al Poliţiei Capitalei. După înfrângerea Revoluţiei se refugiază la Paris, unde va derula o intensă activitate de susţinere a cauzei naţionale a românilor pe lângă cercurile politice franceze. Se reîntoarce în ţară în 1857 şi va fi ales deputat în Adunarea ad-hoc (iunie 1857) şi Adunarea Eclectivă (ianuarie 1859) care îl va alege pe A.I.Cuza domn al Ţării Româneşti, pentru ca apoi să facă parte din aşa-numita Monstruasa coaliţie, care a impus abdicarea lui Cuza, nefiind de acord cu tendinţele autoritare ale acestuia. I.C.Bratianu a avut un rol foarte important în aducerea principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, fiind primul demnitar român care l-a întâlnit la Düsseldorf. A fost deputat în Adunarea Costituantă care l-a proclamat pe principele Carol domnitor al României. 

Piata I.C.Bratianu

Dar trei ani mai târziu se va implica în mişcarea antidinastică, cunoscută sub numele de Revoluţia de la Ploieşti din 1870, în urma căreia va fi arestat ca autor moral şi judecat la Târgovişte, însă va fi găsit nevinovat şi achitat. Membru Fondator al Partidului Naţional-Liberal (1875), co-preşedinte al acestuia până în 1882-1883 şi preşedinte până în 1891, a îndeplinit aproape toate funcţiile de ministru începând din 1866 şi a fost Preşedinte al Consiliului de Miniştrii (prim-ministru) între 1876 – 1888 (cu o întrerupere în aprilie-iunie 1881), cea mai lungă guvernare din istoria României moderne, perioadă în care a dus o politică de desăvârşire, consolidare şi modernizare a structurilor social-economice, politice şi culturale ale societăţii româneşti, în acelaşi timp cu proclamarea independenţei (1877-1878), a Regatului României (1881) şi a orientării politicii externe româneşti către o alianţă cu Puterile Centrale.[i]

Piata I.C.Bratianu

La întretăierea bulevardelor Carol - Elisabeta cu strada Colţea (astăzi B-dul I.C.Brătianu) a fost amplasat în 1903 monumentul lui I.C.Brătianu, ridicat prin suscripţie publică, al cărui sculptor a fost Ernest Dubois. În vârful monumentul era înfăţişat, în picioare, Ion C. Brătianu, alături de figura alegorică a României încoronate, arătând cu mâna dreaptă către nord. Mai jos, pe piedestal se alfa România Nouă, reprezentată printr-o femeie tânără ce rupe lanţul robiei (1877), iar pe partea opusă, România muncii, reprezentată printr-o femeie cu doi copii, ofera lui Ion Brătianu laurii recunoştinţei. Pe postament se aflau două altoreliefuri, unul reprezentându-l pe Ion Brătianu în 1848 vorbind naţiunii, celălalt pe Prinţul Carol salutat la sosirea sa în România de Ion Brătianu şi de popor. Pe soclul larg, în cele patru colţuri se afla câte o femeie aşezată în atutudini deosebite.[ii] Monumentul a fost demolat în 1948, iar refacerea acestuia a fost aprobată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în şedinţa din 30 ianuarie 2014, în prezent fiind în curs de realizare în vedera reamplasării pe locul iniţial, concursul de soluţii fiind câştigat de sculptorul Ionel Stoicescu. Atât din punct de vedere al propunerii compoziţionale, al numărului de personaje cât şi al dimensiunilor, monumentul lui Ion C. Brătianu era o noutate absolută în Bucureşti, nefiind întrecut până în prezent de niciun alt monument realizat de un singur sculptor.

Aceeasi piata la o distanta considerabila de timp

Monumentul trebuia să fie inaugurat la 1 decembrie 2018, cu ocazia centenarului Unirii, apoi la 10 mai 2019, de ziua României în timpul regalității, apoi la 29 septembtie 2019, de ziua Bucurestilor și în final, la 10 octombrie 2019, dar căderea guvernului Dancila a zădărnicit și aceasta acțiune.

Monumentul a fost inaugurat în final la 26 noiembrie 2019.

Pentru mai multe monumente disparute aici.


NOTE:

---

[i] Nicolae C. Nicolescu, Şefi de stat şi de guvern ai României 1859-2003,
Mică enciclopedie, Editura Meronia, Bucureşti, 2003, pp. 181-187.

[ii] Grigore Ionescu, Bucureşti, ghid istoric şi artistic, Editura pentru Literatură 
şi Artă „Regele Carol II”, Bucureşti, 1938, pp. 103-104.