luni, 17 noiembrie 2014

Statuile lui Cuza din Bucureşti



Alexandru Ioan Cuza (20 martie 1820 - 15 mai 1873) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Fiul postelnicului Ioan Cuza şi al Sultanei Cozadini a fost căsătorit cu Elena Rosetti. Între 1842 şi 1859 a fost preşedinte al Tribunalului districtului Corvului, director în Ministerul de Interne, prefect de Galaţi, iar în armată este promovat la gradul de colonel în septembrie 1858 şi ajunge comandant al Oştirii Moldovei. A fost unul dintre fruntaşii paşoptişti în Moldova, iar după reprimarea Revoluţiei se refugiază în Transilvania, unde participă la Adunarea Naţională de la Blaj. La 5/17 ianuarie 1859 este ales în unanimitate domn al Moldovei de către Adunarea Electivă, pentru ca la 24 ianuarie/5 februarie să fie ales şi domn al Ţării Româneşti. A fost o mişcare politică ce a permis punerea bazelor viitorului stat naţional român, având în vedere că prevederile Convenţiei de la Paris presupuneau doi domni pentru Principate, însă nu precizau că nu putea fi o singură persoană. A urmat o intensă activitate diplomatică pentru convingerea Marilor Puteri de acceptare a dublei alegeri a lui Al.I.Cuza ce a avut ca finalitate recunoaşterea la Conferinţa reprezentanţilor puterilor Garante de la Paris la 1/13 aprilie 1859 a dublei alegeri. A urmat apoi o campanie cu scopul recunoașterii Unirii. Tot în plan diplomatic, Cuza a procedat la încheierea de tratate şi convenţii cu diferite state şi la ridicarea în grad a reprezentanţelor diplomatice străine la Bucureşti. A acţionat în sprijinul luptei românilor transilvăneni, a ungurilor, sârbilor, polonezilor şi bulgarilor pentru emancipare naţională. La 11 decembrie 1861 are loc Proclamaţia lui Cuza către naţiune: „Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată... Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie”. După Proclamaţie cele două guverne, de la Iaşi şi Bucureşti, demisionează, iar la 22 ianuarie 1862 este alcătuit primul guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu. Două zile mai târziu are loc prima sesiune a Parlamentului României ce proclamă „Unirea definitivă a Principatelor”, Bucureştii devenind capitala ţării.
Mihail Kogălniceanu devine prim-ministru la 11 septembrie 1863. Urmarea a fost implementarea unor măsuri legislative precum secularizarea averilor mănăstireşti, înfiinţarea Curţii de Conturi şi a Consiliului de Stat, Legea privind înfiinţarea comunelor rurale şi urbane şi Legea pentru înfiinţarea Consiliilor Judeţene.
Respingerea de către Parlament a proiectului legii rurale, ce prevedea desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea ţăranilor cu pământurile avute în folosinţă au dus la dizolvarea Adunării
Elective a României de către Alexandru Ioan Cuza şi iniţierea unui plebiscit si adoptarea unei noi constituţii ce sporea puterea executivului în detrimentul legislativului, Parlamentul devenea bicameral şi era adoptată legea electorală conform căreia majoritatea bărbaţilor primea dreptul de vot. După ce a fost adoptată Legea pentru regularea proprietăţii rurale au
urmat Legea pentru adoptarea sistemului metric de măsuri şi unităţi, Codul penal şi Codul de procedura penală, Legea despre adimisbilitatea şi înaintarea în funcţii judecătoreşti, Legea pentru organizarea puterii armate, Decretul pentru înfiinţarea unei autorităţi sinodale centrale, Codul Civil. Următoarele guverne (Bosianu şi Kretzulescu) au adoptat Legea pensiilor pentru funcţionarii civili şi pentru gradele militare inferioare, Legea privind regularizarea şi canalizarea Dâmboviţei pentru prevenirea inundaţiilor, Legea pentru organizarea judecătorească, Legea asupra instrucţiunii (Legea învăţământului). A fost înfiinţată Universitatea din Iaşi (1860) cu patru facultăţi (drept, filosofie, ştiinţe şi teologie) şi cea din Bucureşti (1864), cu trei facultăţi (drept, filosofie şi ştiinţe). Au urmat înfiinţarea Conservatorului de Muzică şi Declamaţiune din Iaşi (1860), Şcoala de Arte Frumoase şi
Pinacoteca din Iaşi (1860), Şcoala veterinară din Bucureşti (1861), Societatea română de ştiinţe din Bucureşti (1862), Şcoala superioară de Litere de la Bucureşti (1863), Pinacoteca statului (Bucureşti, 1864), Şcoala de Ponţi şi Şosele, Mine şi Arhitectură (Bucureşti, 1864), Şcoala de Belle-Arte (Bucureşti, 1864), Societatea culturală „Ateneul Român” (Bucureşti, 1865) etc.
În conjuctura internă şi externă a acelor timpuri, politica reformatoare iniţiată şi aplicată de Cuza a trebuit impusă cu autoritate, fapt ce a dus la creşterea tensiunilor în rândul grupărilor politice materializată în coalizarea acestora în aşanumită „Monstruasa coaliţie”, care reuşeşte, în noaptea de 10/11 februarie 1866, lovitura destat prin care Cuza este obligat să abdice lăsând conducerea ţării în seama unei Locotenenţe Domneşti. La 14 februarie Alexandru Ioan Cuza părăseşte ţara şi îşi va petrece viaţa la Veneţia şi Viena, găsindu-şi sfârşitul la 3 mai 1873 la Heidelberg în Germania. A fost adus în ţară şi înmormântat la Ruginoasa, pentru ca, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, osemintele sale să fie depuse în biserica „Trei ierarhi” din Iaşi. (Nicolae C. Nicolescu, Şefi de stat şi de guvern ai României 1859-2003, Editura Meronia, Bucureşti, 2003).

După refuzul lui Filip de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a prelua domnia României, la 19/31 martie 1866 s-a făcut aceeaşi propunere lui Carol de Hohenzollern – propunere acceptată. Ca urmare a plebiscitului din 2/14 – 8/20 aprilie, Prinţul Carol a fost ales domn al României. Primului Domn al României i-au fost ridicate mai multe statui şi busturi în Bucureşti.   


În faţa Muzeului Militar din Bucureşti, într-un ansamblu în care sunt reprezentaţi toate personalităţile conducătoare ale româniloramplasate aici la inaugarea noului sediu al muzeului în 1985, se află un bust din piatră al domnitorului.

Pe aleea Mitropoliei, în faţa clopotniţei, a fost amplasată în 2004 statuia din bronz lui Cuza.
Aceasta a fost realizată de către sculptorul Paul Vasilescu (1936-2012). Născut în 1936, Paul Vasilescu a absolvit Academia de Artă Bucureşti în 1961. A participat la numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale precum Bienala internaţională de sculptură Dantesca de la Ravenna din 1975, Expoziţia Plastik und Blummen din Berlin în 1975, Trienala internaţională de artă plastică de la New Delhi în 1979 sau Expoziţia organizată de Casa Americii Latine la Bucureşti în 1993 şi a realizat monumentul dedicat lui Petru I Muşat din Suceava, „Eroica” din Timişoara, bustul lui Nichita Stănescu din Bucureşti, cât şi alte lucrări aflate în colecţii muzeale sau particulare. 


La intrarea în Parcul Alexandru Ioan Cuza din sectorul 3 regăsim statuia din bronz a domnitorului, operă a lui Ioan Bolborea. Aceasta înlocuieşte un bust mai vechi, din piatră (Foto: Gilly Graur). Sculptorul a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti în 1981, a realizat în Bucureşti grupul statuar „Căruţă cu paiaţe”, Monumentul Infanteriei, Fântână Vioara Spartă, instalată în „parcul Colţea”, sau refacerea statuii lui Lascăr Catargiu. În ţară, la Arad Ioan Bolborea realizat Monumentul Reconcilierii sau Monumentul „Revoluţiei Române de la 1848, Monumentul „Horea, Cloşca şi Crişan” la Alba Iulia, Monumentul Eugen Ionescu la Slatina. 


Tot în sectorul 3, în faţa liceului Al.I.Cuza din Aleea Barajul Dunării nr. 5, se află un bust al
acestuia.
În Parcul Lumea Copiilor regăsim un bust al domnitorului.

 În acelaşi parc, în cadrul ansamblului „Grădina valorilor româneşti”, regăsim între reprezentări şi pe cea a lui Cuza.


 
Un alt bust al lui Cuza se află în faţa Academiei de Poliţie „Alexadru Ioan Cuza” aflată în Aleea Privighetorilor nr. 1-3 din sectorul 1.
 
Foto: Andrei Birsan