duminică, 25 februarie 2018

Noul Teatru Național din București

Noul Teatru Național din București a fost inaugurat în decembrie 1973, după proiectul echipei Horia Maicu, Romeo Belea, Nicolae Cucu și alții, construcție a cărei arhitectură nu a fost pe placul lui Nicolae Ceasusecu, care a ordonat modificarea aspectului acesteia, acțiune realizată la începutul anilor '80, când clădirea a căpătat alt aspect exterior, de către o echipă condusă de arhitectul Cezar Lăzărescu.

Hotelul Intercontinental şi Teatrul Național din București între 1983 - 2012

În martie 2011 au început lucrările de reabilitare, ce au avut în prima etapă menirea de a înlătura structura din beton de aproximativ 150 tone adăugate în 1983 şi care se sprijinea pe zidurile vechi afectând structura de rezistenţă. Teatrul de Operetă „Ion Dacian”, Centrul Naţional al Dansului cât şi depozitul Muzeului Naţional de Artă Contemporană care funcţionau aici au primit locaţii noi. La 19 aprilie 2015 Teatrul Naţional a fost redeschis publicului cu spectacolul  „Înşir'te mărgărite”, o versiune scenică de Dan Puric, după feeria-poem dramatic a lui Victor Eftimiu.

Hotelul Intercontinental şi Teatrul Național din București în 2015

Stalin vs. Charles de Gaulle

Între 1951 și 1960 în față intrării principale din Parcul Regele Mihai I (fost Parcul Național Carol al II-lea, fost Parcul de Cultură și odihnă I.V. Stalin, fost Herăstrău) s-a aflat statuia lui Iosif Vissarionovici Stalin, realizată de sculptorul Dumitru Demu, pentru care a fost demolat ansamblul Aleii Restaurației a lui Constantin Baraschi. Statuia lui Stalin a fost demolată în urma pocesului de destalinizare rezultat al raportului secret al lui Nikita Hrușciov de la Congreul al XX-lea al P.C.U.S din 1956.

 
Statuia lu I.V.Stalin realizată de Dumitru Demu

În supra-propagandistă piață (fosta Piață A. Hitler, I.V. Stalin, Aviatorilor, astazi Piața Charles de Gaulle) va fi dezvelită în 26 septembrie 2006 statuia lui Charles de Gaulle, operă a lui Mircea Spătaru, în întâmpinarea celui de-al XI-lea Sommet al Francofoniei care a avul loc la Bucureşti între 25-29 septembrie 2006. 
 
Statuia lui Charles de Gaulle realizată de Mircea Spătaru