Banca Naţională a României, construită în urma „Legii pentru înfiinţarea
unei bănci de scontşi de circulaţiune” promulgată la 17 aprilie 1880,
a fost construită între1882 – 1890 dupăplanurile arhitecţilor Cassien
Bernard şi Albert Galleron pe locul fostului han ŞerbanVodă.
Motivele care au întârziat finalizarea lucrărilor au fost diverse:
declanşarea războiului sârbo-bulgar, organizarea licitaţiilor pentru
achiziţionarea materialelor sau incredinţarea lucrărilor, capriciile
vremii.[i] Poziţionat cu faţada principală către strada Lipscani,
construit în stil eclectic de factură academică, palatul Băncii Naţionale
are un parter înalt şi două niveluri, cu traveea centrală a intrării marcată
de ordonanţa celor patru coloane corintice, având către cele două colţuri
câte două nişe, delimitate de coloane ionice, în care sunt amplasate cele
patru statui ce reprezintă Agricultura, Industria, Comerţul şi
Justiţia, realizate de sculptorul Ioan Georgescu.[ii]
Eugeniu Carada (1836-1910) face parte din ceea ce se defineşte
generaţia post-paşoptistă, a fost secretar al Adunării ad-hoc
din Muntenia, ajutor de primar al Bucureştilor în 1866, în două
rânduri deputat între 1866 si 1872, a pregătit adoptarea Constituţiei
după cea belgiană.[iii] Nefiind interesat de funcţii, se deosebea de
oamenii politicii ai vremurilor sale, şi nu numai, cu toate că influenţa
sa în cadrul Partidului Liberal era imensă şi ar fi putut ajunge oricând
ministru. El se situa pe o poziţie opusă obedienţei faţă de Coroană,
considerând ca aceasta trebuia folosită ca orice altă instituţie a
statului. A militat pentru Unire, pentru alegerea lui A.I.Cuza, iar apoi
pentru înlăturarea lui, a fost pentru aducerea pricipelui Carol iar apoi
pentru înlăturarea acestuia, fiind republican, participant la mişcarea de
la Ploieşti. A refuzat numirea sa în funcţia de guvernator al
Băncii Naţionale, preferând-o pe cea de director, pentru a nu fi numit
în această funcţie de către Carol I, pe care l-a evitat într-atât de mult
încât se ferea chiar să meargă pe Calea Victoriei pentru a nu trece prin
faţa Palatului regal.
Nu s-a remarcat nici ca orator şi nici la demagog, luările sale de
cuvânt din cadrul partidului sau de la B.N.R. erau luări de poziţie
punctuale.
A susţinut financiar, din umbră, activităţile culturale ale românilor din afara
graniţelor, finanţând şcoli şi subvenţionând publicaţii (atât ziare cât şi
editarea cărţilor) în Austro-Ungaria dar şi în Basarabia, a plătit
menzi venite din partea tribunalelor ungureşti, a ajutat la ridicarea de
lăcaşe de cult.[iv]
Pe strada Lipscani, la intersecţia cu strada Eugeniu Carada din dreptul Băncii Naţionale, a fost amplasată în 1924 o statuie dedicată lui Eugeniu Carada. La dezvelirea statuii, Liviu Rebreanu a mentionat: „Şi-a început viaţa cu versuri şi a sfârşit-o cu poezia cifrelor.”[v] Monumentul, care era alcătuit dintr-un mic bust din bronz ridicat pe un soclu cu basoreliefuri şi figuri alegorice, a fost făcut de Ernest Dubois,[vi] fiind un alt monument dispărut în perioada comunistă.
L.E.: La 9 septembrie 2013 a fost inaugurată statuia lui Eugeniu Carada reconstituită de sculptorul Ioan Bolborea.
___________________________
___________________________
[i] http://www.bnro.ro/Vechiul-palat-BNR--1064.aspx
[ii] Cezara Mucenic, Străzi, pieţe, case din vechiul Bucureşti, Editura Vremea, Bucureşti, 2004,
p. 101.
[iii] Adrian Cioroianu, Despre cele trei dileme ale lui Eugeniu Carada în
„Istorie şi Civilizaţie”, Anul II, nr. 15/Decembrie 2010, pp. 46-51.
[iv] Ion Bulei, Eugeniu Carada, un om politic atipic în
„Istorie şi Civilizaţie”, Anul II, nr. 15/Decembrie 2010, pp. 42-45.
[vi] Grigore Ionescu, Bucureşti, ghid istoric şi artistic, Editura pentru
Literatură şi Artă „Regele Carol II”, Bucureşti, 1938, pp. 103-104.
p. 170.
