O nouă carte dedicată Bucureștiului, care aduce în prim plan transformarea Capitalei în perioada în care în România la conducere s-a aflat regimul comunist.Volumul tratează situația României la finele războiului și accederea la putere a partidului comunist, punerea în aplicare a politicilor economice, confiscarea proprietăților și a mijloacelor de realizare a veniturilor, industrializarea forțată și urbanizarea accelerată, aspecte legate de comunizarea spațiului public, de reorganizare administrativă și redenumire în cheie comunistă, de expansiunea teritorială și construirea noului oraș, urmată de politicile culturale pe care le-a cunoscut Bucureștiul. Cutremurul, Metroul, Casa Republicii cu Centrul Civic de dimensiunea unui oraș și amenajarea râului Dâmbovița sunt temele expuse în lucrare
„Orașul neterminat este rodul unei îndelungate
cercetări menite să mă facă să înțeleg modul în care s-a transformat acest oraș
în vremea comunismului, care a fost traseul său în această direcție și care au
fost pivoții în jurul cărora s-a petrecut acest lucru. Principalul motiv al
transformărilor edilitare l-a reprezentat dezvoltarea economică programată și dirijată
de partidul unic, care a determinat o migrație aproape de neoprit dinspre rural
către urban, odată cu disponibilizarea țărănimii prin colectivizare, adică prin
confiscarea pământurilor, care venea să muncească în întreprinderile confiscate
prin naționalizare, într-o perioadă postbelică în care sărăcirea populației a
fost accentuată de reforma monetară. Afluxul de populație datorat politicii de
industrializare forțată a creat probleme de cazare, transport și aprovizionare,
pe care regimul comunist a încercat să le rezolve prin declanșarea unui amplu
proces de construcție de locuințe care a dus la apariția unor mari ansambluri
în zonele periferice ale capitalei, care au căpătat în final dimensiunea unor
orașe. Dar regimul comunist s-a preocupat pe lângă aspectele politico-economice
și de aspectele vieții socio-culturale prin intervenții radicale în discursul
istoriografic, care a afectat structural zone precum monumentele de for public
sau muzeele, alături de cinematografie, teatru, muzică sau literatură. În cea
de-a doua perioadă a regimului comunist au fost abordate proiecte de mare
anvergură menite să schimbe total aspectul Bucureștilor prin construirea
metroului, construirea Casei Republicii și a ceea a fost numit Centrul Civic
sau sistematizarea Dâmboviței. Aceste aspecte vi le spun atenție prin această
apartitie editorială. Vă aștept la lansarea care va avea loc miercuri, 2
aprilie 2025, la Orele 17:00, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti din str.
Tache Ionescu nr. 4, unde vor fi alături de mine, invitații: Augustin Ioan - prof. univ.
dr. arh. Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu", Bogdan
Suditu - conf. univ.dr. Facultatea de Geografie a Universității din București și Cătălin D. Constantin - conf. univ.dr. Facultatea de Litere
a Universității din București. Gazda evenimentului va fi doamna Ramona Mezei,
managerul Bibliotecii Metropoltane București.