Expozitia din 1906

Cu adâncă bucurie intimă salut întâia noastră Expoziţie naţională, adevarată sărbătoare a muncii româneşti” ... „îndemnul meu a fost şi este să mergem pe totdeauna pe căi sigure către neatârnarea noastră economică”.

Carol I, Regele României

Anul jubiliar 1906 a avut o însemnătate aparte în istoria românilor: se împlineau, 40 ani de domnie a lui Carol I şi 25 ani de la proclamarea Regatului României dar şi 1800 ani de la cucerirea Daciei de către împăratul Traian. Comemorarea celor patru decenii de domniei ai regelui a fost ilustrată de numeroase manifestări ce au avut ca trăsătură comună participarea reprezentativă a românilor din Regat şi din celelalte provincii româneşti, din afara hotarelor, capitala căpătând atributul de centru al românismului.[1]

Carol Eitel-Friedrich-Zephyrinus Ludwig, membru al familiei regale a Prusiei, cel de-al doilea fiu al Principelui Carol Anton de Hohenzolern, (n.1839 Sigmaringen – d.1914 Sinaia), acceptă preluarea domniei României în urma abdicării lui Cuza şi va depune jurământul în faţa Parlamentului la 10/22 mai 1866, devenind rege al României în 1881 tot la 10 mai.[2]


Pentru a marca un astfel de eveniment s-a luat hotărârea organizării unei expoziţii naţionale în Bucureşti. Au fost luate în calcul mai multe locaţii precum Cotroceni sau şoseaua Kiseleff,[3] însă decizia a fost luată pornind de la idee mai veche, din 1894, de transformare a câmpiei mlăştinoase a Filaretului – numit Câmpul Libertăţii în 1848 – într-un parc naţional care să găzduiască expoziţia aniversară.[4]

La 3 mai 1905 Adunarea Deputaţilor şi la 5 mai 1905 Senatul au votat proiectul de lege ce autoriza Guvernul să organizeze în Bucureşti o „Expoziţiune Naţională – expoziţie la care sub anumite condiţiuni şi din anumite considerente au fost invitate să participe şi unele naţiuni străine”.[5]

Comisarul General al Expoziţiei a fost numit Dr. Constantin I.Istrati, membru al Academiei, profesor la Universitatea din Bucureşti, senator şi fost ministru.[6] Lucrările au demarat la 15 mai 1905, iar fundaţiile pentru Palatul Artelor la 16 august 1905.[7]

Intârziată de ploi torenţiale, inaugurarea Expoziţiei s-a făcut marţi, 6 iunie 1906, la orele 10, de către regele Carol I, alături de care se afla regina Elisabeta, principele Ferdinand şi principesa Maria. 100 de trambiţaşi au sunat primirea, iar tunurile de la bateria Calafat au tras 21 lovituri.

Inaugurarea solemnă a avut loc Arenele Romane unde regele a fost întâmpinat de membrii Guvernului, preşedinţii Camerelor, primarul capitalei, delegaţi ai Comisiei Europene a Dunării, iar ca invitaţi de onoare se aflau şi membrii corpului diplomatic, oaspeţi străini, excepţie făcând ambasadorul Turciei, Kiazim Bey, absent ca urmare a prezentării în Expoziţie a bateriei Calafat din Războiul de Independenţă[8] şi a diferitelor trofee capturate cu această ocazie.

Efortul organizării în 11 luni al expoziţiei a fost arătat în discursul de inaugurare rostit de ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, Ion Lahovari: „am tăiat dealuri, am secat bălţi, am umplut o vale, am săpat un lac mare şi în mai puţin de un an am scos la lumină parcul şi grădina expoziţiei. Suprafaţa totală a expoziţiei: 41 ha, pământ mutat 575.000 m³, construcţii definitive şi provizorii 35.000 m², plantaţii de copaci mari 4.000, brazi şi copaci mici 90.000”.[9]

Poarta de la intrarea în parc era în formă de arc de triumf, iar pe aceasta stătea scris: „credinţă, prevedere, muncă, economie, ştiinţă, pricepere, voinţă, cultură”[10] ,iar sub formă de arc „Expoziţiunea Generală: 106; 1866 – 1906 Domnie Glorioasă”.[11]

Numeroasele pavilioane, circa 165, erau destinate a prezenta evoluţia României, în plan economic, politic, militar şi cultural în perioada 1866 – 1906.

Au fost construite pavilioane ce reprezentau Primaria, Camera de Comerţ, Palatul de Industrie, Lucrărilor Publice, Pavilionul de Agricultură, Industria Casnică, Minele, Carierele şi Domeniile, Pavilionul Poştei ş.a., arhitectura clădirilor fiind inspirată din diferite monumente arhitecturale reprezentative ale culturii şi istoriei românilor. Astfel, Pavilionul Regal a avut ca model mănăstirea Cozia, iar Pavilionul Penitenciarelor un castru roman ce amintea de latinitatea românilor.

Biserica Cuţitul de Argint a fost construită ca o copie a bisericii ieşene Sf. Nicolae, ctitorită de Ştefan cel Mare la 1491.[12] A fost reconstituită mănăstirea Hurezu din Vâlcea şi Cula (casa-fortăreaţă construită de către boieri pentru a se apăra de atacurile turcilor şi tătărilor), copiată după cula familiei Greceanu din acelaşi judeţ.[13]

Centrul expoziţiei îl reprezenta Palatul Artelor, numit şi „Muzeul Trecutului Nostru” şi devenit Muzeul Militar. In spatele Palatului Artelor a fost reconstituită Casa de la Poradim, în care a locuit Carol I în timpul războiului din 1877 – 1878,[14] despre care Ion Lahovari spunea: „din căsuţa din gard şi lut a ieşit edificiul măreţ al României de sine stătătoare şi al Regatului Român”.[15]


Din motive politice au fost atribuie pavilioane unor ţări străine precum Italia, Elveţia, Franţa, Germania, dar şi Comisiei Europene a Dunării, care găzduia o hartă în relief a Dunării ce prezentă lucrările executate la gurile Dunării în 50 ani de existenţă a Comisiei.[16]

Pavilionul Austriei era asezat în faţa celui al Ungariei şi „încorpora” ca o anexă Pavilionul Bucovinei (construit în forma bisericii din Rădăuţi), urmând pavilioanele românilor din Transilvania şi Ungaria, din Basarabia, Macedonia şi Banat.[17]

De asemenea a fost construit un lac, insule, o cascadă, o peşteră şi diferite statui şi ansabluri statuare, un cinematograf, o grădină zoologică, tobogan etc.[18] Au existat totodată şi pavilioane ale unor intreprinderi private româneşti şi străine. Trebuie remarcate Turnul lui Vlad Ţepes, un turn de apă, construit după modelul castelului de la Cheia Argeşului.[19] A fost reconstituită şi o moschee cu altarul îndreptat spre Mecca (mutată astăzi în zona Pieptănari).

Viceprimarul Romei, şeful delegaţiei Primăriei Romane, a dăruit oraşului Bucureşti o copie a Lupoaicei Capitoline, ce a fost amplasată în Palatul Artelor şi care ulterior a avut diferite locaţii (astăzi ea se află în Piaţa Romană).[20]

Printre oaspeţii sosiţi la inaugurare a fost şi o delegaţie a consiliului comunal al Vienei condusă de primarul Carol Lueger, care a declarat: „Am venit în România spre a cunoaşte acest popor pentru care nutresc de mulţi ani cele mai mari simpatii. Vă mulţumesc pentru această primire prietenească, care mă onorează foarte mult şi de la care nu m-am aşteptat. Trăiască poporul român!”[21]


Ca simplii vizitatori sau ca participanţi la acţiunile culturale, au venit români atât din Regat cât şi din afara graniţelor, din Bucovina, Transilvania, Banat, dar şi românii macedoneni. Singurii care nu au putut participa au fost românii basarabeni,[22]ei neprimind aprobarea puterii ţariste.[23]


In Pavilionul Transilvaniei au fost prezentate, printre altele, tablouri istorice prezentând marea adunare de la Blaj din 1848, fruntaşii Memorandumului, un grafic cu situaţia demografică preponderent românescă, acestea fiind şi motivele pentru care oficialităţile ungare s-au opus până în ultimul moment la participarea românilor din Transilvania la expoziţie.[24]„Veneau zilnic reprezentanţii românimii nelibere, primiţi cu o fanatică iubire la gară şi întovărăşiţi de o nebună bucurie când cetele lor cu mândre costume de acasă defilau pe Calea Victoriei, în ciuda celor de la Budapesta şi poate a multora din Viena, care n-aveau ce face când un suveran aliat îşi organiza serbarea cuvenită şi astfel, simulau că nu văd nimic” scria Nicolae Iorga.[25]

La 23 noiembrie a fost închisă oficial prima mare expoziţie naţională dar de nivel internaţional, ce se înscria în şirul expoziţiilor universale din acea perioadă (Paris, Liege etc).[26] Cheltuielile se ridicau la 6.600.000 lei, veniturile la 1.500.000 lei la care se adăugau 3.000.000 lei parcul, dar şi o mişcare comercială foarte vie ce s-a resimţit în sporul resurselor indirecte.[27]

Bucureştii anului 1906 „deveniseră, în adevăr, capitala poporului românesc” scria Nicolae Iorga.[28]

NOTE:

___________________________

[1] Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, “Expoziţiunea Generală Română din Bucureşti – consideraţii după nouă decenii” în Muzeul Naţional, nr. IX, MNIR, Bucureşti, 1997, p. 145.

[2] Familia Regală: o istorie în imagini, MNIR, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2009, p. 11.

[3] Magdalena Dorojan, “Azi – Parcul Carol I, Bucureşti” în Materiale de istorie şi muzeografie, nr. XXI, Bucureşti, 2007, p. 248.

[4] Cornelia Apostol, Mariana Neguţu, “Expoziţia Generală Română din 1906. 90 ani de la organizare” în Muzeul Naţional, nr.X, MNIR, Bucureşti, 1998, p. 115.

[5] Magdalena Dorojan, Op.cit.

[6] Ibidem.

[7]Cornelia Apostol, Mariana Neguţu, Op.cit., p. 116.

[8]Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., pp. 146 – 147.

[9]Ibidem, p. 147.

[10]Cornelia Apostol, Mariana Neguţu, Op.cit., p.115.

[11]Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., p. 146.

[12]Ibidem, p. 148.

[13]Magdalena Dorojan, Op.cit., p. 249.

[14]Ibidem, p. 250.

[15]Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., p. 147.

[16]Cornelia Apostol, Mariana Neguţu, Op.cit., p. 118.

[17]Magdalena Dorojan, Op.cit., p. 250.

[18]Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., p. 150.

[19]Magdalena Dorojan, Op.cit., p. 249.

[20]Ibidem, p. 251.

[21]Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., p. 151.

[22]Ibidem, p. 153.

[23]Maria Ioniţă, “Bucureştii în ajunul jubileului din anul 1906” în Muzeul Naţional, nr.X, MNIR, Bucureşti, 1998, p. 107.

[24]Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., p. 148.

[25]Ibidem, pp. 151 – 152.

[26]Cornelia Apostol, Mariana Neguţu, Op.cit., p. 118.

[27]Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., p. 154.

[28]Magdalena Dorojan, Op.cit., p. 252.

NOTA BENE

Acest articol a fost publicat în revista „Colecţionarul Român” nr. 8 din ianuarie 2010 şi pe siteul bucurestiivechisinoi aici.