Hipodromul de la Baneasa
Pavilionul Expozitiei Economiei Nationale construit pe locul fostului Hipodrom
TIB - Astazi ROMEXPO
Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, care va avea loc luni, 19 noiembrie, ora 12.00, în Foaierul Sălii de Concerte "Mihail Jora".
Republica Moldova – Invitat de Onoare
În 2012, Târgul GAUDEAMUS sărbătoreşte limba şi cultura română în integralitatea ei prin participarea Moldovei ca Invitat de Onoare: o provocare la dialog şi o reconectare necesară la noutatea vieţii culturale şi editoriale de peste Prut! Pe lângă scriitorii şi oamenii de cultură moldoveni invitaţi, Târgul se va bucura de prezenţa jurnaliştilor Teleradio Moldova. Organizatori: Ambasada Republicii Moldova în România, în parteneriat cu Ministerul Culturii din Moldova.
Italia – partener privilegiat
Invitat de Onoare în 2011, Italia revine la GAUDEAMUS 2012 ca partener privilegiat: nume de rezonanţă ale literaturii italiene actuale, jurnalişti, dar şi editori şi agenţi literari vor fi protagoniştii evenimentelor organizate în acest an în standul Italiei. Organizator: Ambasada Italiei la Bucureşti.
Centrul Internaţional de Agenţii Literare
Târgul Internaţional GAUDEAMUS inaugurează în acest an o nouă secţiune dedicată agenţilor literari care activează pe piaţa internaţională de carte: o oportunitate pentru autorii, editorii dar şi traducătorii şi agenţii literari din România de a se întâlni faţă în faţă, la Bucureşti, cu reprezentanţi ai unor importante agenţii literare străine! Pe întreaga durată a Târgului va funcţiona Centrul Internaţional de Agenţii Literare, un spaţiu special amenajat în care vor fi programate întâlnirile profesionale. Joi, 22 noiembrie, între orele 11.30 şi 13.30, va avea loc în Sala Cupola (Pavilionul Central Romexpo), masa rotundă cu tema Rolul agenţilor literari pe piaţa internaţională de carte în era electronică. Evenimentul va fi moderat de Simona Kessler şi va aduce în prim-plan profilul specific al agenţilor literari în dinamica schimburilor de drepturi de autor şi de traducere. Participă: agenţi literari din Italia, Franţa, Germania, Anglia, Spania, Turcia, SUA şi România, editori şi autori români.
Edituri dispărute, cărţi regăsite
Târgul GAUDEAMUS 2012 iniţiază un proiect de readucere în atenţie a editurilor dispărute în ultimii ani din peisajul editorial românesc, care deţin încă, în mod direct sau prin reprezentanţi legali, un fond de carte comercializabil. Aceste edituri vor putea fi reprezentate de către deţinătorii legali ai fondului lor de carte în cadrul unui stand comun acordat cu titlu gratuit de organizatorii Târgului GAUDEAMUS. Cărţile vor putea fi comercializate cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Editorii/reprezentanţii legali care îndeplinesc aceste criterii sunt rugaţi să ne contacteze la Secretariatul Târgului GAUDEAMUS (Persoane de contact: Mara Alecu – tel: 021 303 14 89 şi Anca Badea – tel: 021 303 16 98).
"Istoria imaginară a cărţii şi a scrisului" – Expoziţie de fotografie Organizatorii Târgului GAUDEAMUS invită profesioniştii imaginii – fotografi, artişti sau graficieni – la un dialog vizual cu lumea Cărţii! Cele mai reuşite creaţii vor fi expuse la GAUDEAMUS 2012!
Expoziţia itinerantă de fotografie Istoria imaginară a cărţii şi a scrisului împlineşte un an de când călătoreşte în România. Inaugurată de Jean Marc Godès în 2011, expoziţia a poposit de-a lungul anului în oraşele traversate de Caravana GAUDEAMUS, iar între 21 şi 25 noiembrie revine la Târgul Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură! La acestă ediţie expoziţia îşi propune să includă, pe lângă fotografiile artistului francez, lucrări care să abordeze aceeaşi tematică.
:: Cel mai important eveniment cultural de tip expoziţional din România Organizat de Radio România din 1994, Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură este un eveniment cultural specializat în expoziţia de carte, cu un concept unic în peisajul evenimentelor de profil, fiind singurul târg de carte din lume iniţiat şi organizat de un post public de radio.
Dialogul dintre carte şi radio durează de 19 ani, într-o formulă originală prin care Târgul GAUDEAMUS a câştigat în prestigiu şi amploare de la an la an, fiind astăzi un eveniment-reper pentru piaţa de carte din România.
Târgul se desfăşoară anual în Pavilionul Central Romexpo, reunind, într-un spaţiu expoziţional de 14.000 mp, oferta a peste 400 de edituri româneşti şi străine, tipografii, instituţii de învăţământ, centre şi institute culturale, instituţii mass-media, agenţii de difuzare de carte, firme multimedia, agenţii literare, organizaţii non-guvernamentale cu profil cultural şi educaţional, asociaţii profesionale, librării, biblioteci etc.
:: Momentul de vârf al anului editorial şi cultural în România În toamna fiecărui an, Târgul Internaţional GAUDEAMUS devine centrul pieţei editoriale şi al vieţii culturale din România. Deopotrivă expoziţie de carte şi cafenea literară, Târgul propune un maraton de peste 600 de evenimente culturale la fiecare ediţie, într-o atmosferă prietenoasă şi destinsă a întâlnirii cu lumea vie a culturii tipărite.
:: GAUDEAMUS – spaţiu al dialogului intercultural Un adevărat incubator de idei şi proiecte culturale, Târgul îşi deschide anual porţile expozanţilor şi vizitatorilor din străinătate, oferind cadrul ideal de întâlnire între personalităţile străine invitate la Târg şi public, dar şi între specialiştii din industria cărţii, autori, editori, traducători, ilustratori de carte, agenţi şi critici literari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu