duminică, 5 octombrie 2014

Arhiva de Arhitectură

Status proiect www.arhivadearhitectura.ro


Asociația Istoria Artei continuă dezvoltarea proiectului „Arhiva de Arhitectură 1830-1860”, finanțat prin concurs de Administrația Fondului Cultural Național și Ordinul Arhitecților din România din taxa de timbru de arhitectură.

Proiectul „Arhiva de arhitectură” a fost lansat la 1 septembrie 2014, intrând în etapa de valorificare a cercetării și de publicare pe www.arhivadearhitectura.ro a documentelor, schițelor, antetelor instituțiilor publice din perioada 1830-1860.

După etapa de selectare și digitizare a unor importante documente legate de începuturile arhitecturii și ingineriei bucureștene, am început publicarea articolelor ce conturează cariera a peste 30 de personalități ce și-au desfășurat activitatea în perioada 1830-1860. Din cercetarea documentelor de arhivă au reieșit și nume necunoscute sau lucrări inedite la care au contribuit personalități consacrate.
În primele trei săptămâni de activitate publică, am înregistrat 2018 vizitatori online și 12079 de vizualizări de pagini ale site-ului, proporția de revenire a vizitatorilor fiind de 30%.

De la 1 octombrie site-ul proiectului www.arhivadearhitectura.ro va fi încărcat zilnic cu noi  documente și planuri care urmăresc valorificarea bogatelor fonduri cercetate în Arhivele Naționale ale României.

Echipa proiectului: istoric de artă drd. Oana Marinache, istoric de artă dr. Cezara Mucenic, filolog dr. Ruxandra Lambru, filolog dr. Elena Ciocoiu, fotograf și grafician Cristian Gache, istoric Cezar Petre Buiumaci, istoric Alina Havreliuc, arh. dr. Adrian Crăciunescu

Parteneri: Arhivele Naționale ale României, Muzeul Municipiului București, Institutul Central de Cercetare Științifică, Orașul lui Bucur, Bucureștii Vechi și Noi, Bucureștiul Meu Drag, Logotype, Idei Urbane, Analiza istorico-arhitecturală

Niciun comentariu: