Alexandru
Ioan Cuza (20 martie 1820 - 15 mai 1873) a fost primul domnitor al
Principatelor Unite și al statului național România. Fiul postelnicului Ioan
Cuza şi al Sultanei Cozadini a fost căsătorit cu Elena Rosetti. Între 1842 şi
1859 a fost preşedinte al Tribunalului districtului Corvului, director în Ministerul
de Interne, prefect de Galaţi, iar în armată este promovat la gradul de colonel
în septembrie 1858 şi ajunge comandant al Oştirii Moldovei. A fost unul dintre
fruntaşii paşoptişti în Moldova, iar după reprimarea Revoluţiei se refugiază în
Transilvania, unde participă la Adunarea Naţională de la Blaj. La 5/17 ianuarie
1859 este ales în unanimitate domn al Moldovei de către Adunarea Electivă,
pentru ca la 24 ianuarie/5 februarie să fie ales şi domn al Ţării Româneşti. A fost
o mişcare politică ce a permis punerea bazelor viitorului stat naţional român,
având în vedere că prevederile Convenţiei de la Paris presupuneau doi domni
pentru Principate, însă nu precizau că nu putea fi o singură persoană. A urmat
o intensă activitate diplomatică pentru convingerea Marilor Puteri de acceptare
a dublei alegeri a lui Al.I.Cuza ce a avut ca finalitate recunoaşterea la
Conferinţa reprezentanţilor puterilor Garante de la Paris la 1/13 aprilie 1859
a dublei alegeri. A urmat apoi o campanie cu scopul recunoașterii Unirii. Tot
în plan diplomatic, Cuza a procedat la încheierea de tratate şi convenţii cu
diferite state şi la ridicarea în grad a reprezentanţelor diplomatice străine
la Bucureşti. A acţionat în sprijinul luptei românilor transilvăneni, a
ungurilor, sârbilor, polonezilor şi bulgarilor pentru emancipare naţională. La
11 decembrie 1861 are loc Proclamaţia lui Cuza către naţiune: „Unirea este
îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată... Alesul vostru vă dă
astăzi o singură Românie”. După Proclamaţie cele două guverne, de la Iaşi şi
Bucureşti, demisionează, iar la 22 ianuarie 1862 este alcătuit primul guvern
unitar al României, condus de Barbu Catargiu. Două zile mai târziu are loc
prima sesiune a Parlamentului României ce proclamă „Unirea definitivă a
Principatelor”, Bucureştii devenind capitala ţării.
Mihail
Kogălniceanu devine prim-ministru la 11 septembrie 1863. Urmarea a fost
implementarea unor măsuri legislative precum secularizarea averilor
mănăstireşti, înfiinţarea Curţii de Conturi şi a Consiliului de Stat, Legea
privind înfiinţarea comunelor rurale şi urbane şi Legea pentru înfiinţarea Consiliilor
Judeţene.
Respingerea
de către Parlament a proiectului legii rurale, ce prevedea desfiinţarea clăcii
şi împroprietărirea ţăranilor cu pământurile avute în folosinţă au dus la
dizolvarea Adunării
Elective
a României de către Alexandru Ioan Cuza şi iniţierea unui plebiscit si
adoptarea unei noi constituţii ce sporea puterea executivului în detrimentul
legislativului, Parlamentul devenea bicameral şi era adoptată legea electorală
conform căreia majoritatea bărbaţilor primea dreptul de vot. După ce a fost
adoptată Legea pentru regularea proprietăţii rurale au
urmat
Legea pentru adoptarea sistemului metric de măsuri şi unităţi, Codul penal şi
Codul de procedura penală, Legea despre adimisbilitatea şi înaintarea în
funcţii judecătoreşti, Legea pentru organizarea puterii armate, Decretul pentru
înfiinţarea unei autorităţi sinodale centrale, Codul Civil. Următoarele guverne
(Bosianu şi Kretzulescu) au adoptat Legea pensiilor pentru funcţionarii civili
şi pentru gradele militare inferioare, Legea privind regularizarea şi
canalizarea Dâmboviţei pentru prevenirea inundaţiilor, Legea pentru organizarea
judecătorească, Legea asupra instrucţiunii (Legea învăţământului). A fost înfiinţată
Universitatea din Iaşi (1860) cu patru facultăţi (drept, filosofie, ştiinţe şi
teologie) şi cea din Bucureşti (1864), cu trei facultăţi (drept, filosofie şi
ştiinţe). Au urmat înfiinţarea Conservatorului de Muzică şi Declamaţiune din
Iaşi (1860), Şcoala de Arte Frumoase şi
Pinacoteca
din Iaşi (1860), Şcoala veterinară din Bucureşti (1861), Societatea română de
ştiinţe din Bucureşti (1862), Şcoala superioară de Litere de la Bucureşti
(1863), Pinacoteca statului (Bucureşti, 1864), Şcoala de Ponţi şi Şosele, Mine
şi Arhitectură (Bucureşti, 1864), Şcoala de Belle-Arte (Bucureşti, 1864),
Societatea culturală „Ateneul Român” (Bucureşti, 1865) etc.
În
conjuctura internă şi externă a acelor timpuri, politica reformatoare iniţiată
şi aplicată de Cuza a trebuit impusă cu autoritate, fapt ce a dus la creşterea
tensiunilor în rândul grupărilor politice materializată în coalizarea acestora
în aşanumită „Monstruasa coaliţie”, care reuşeşte, în noaptea de 10/11
februarie 1866, lovitura destat prin care Cuza este obligat să abdice lăsând conducerea
ţării în seama unei Locotenenţe Domneşti. La 14 februarie Alexandru Ioan Cuza părăseşte
ţara şi îşi va petrece viaţa la Veneţia şi Viena, găsindu-şi sfârşitul la 3 mai
1873 la Heidelberg în Germania. A fost adus în ţară şi înmormântat la
Ruginoasa, pentru ca, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, osemintele sale
să fie depuse în biserica „Trei ierarhi” din Iaşi. (Nicolae C. Nicolescu, Şefi
de stat şi de guvern ai României 1859-2003, Editura Meronia, Bucureşti, 2003).
După refuzul lui Filip de Flandra, fratele Regelui Leopold
al II-lea al Belgiei, de a prelua domnia României, la 19/31 martie 1866 s-a
făcut aceeaşi propunere lui Carol de Hohenzollern – propunere acceptată. Ca
urmare a plebiscitului din 2/14 – 8/20 aprilie, Prinţul Carol a fost ales domn
al României. Primului Domn al României i-au fost ridicate mai multe statui şi
busturi în Bucureşti.
În
faţa Muzeului Militar din Bucureşti, într-un ansamblu în care sunt reprezentaţi
toate personalităţile conducătoare ale româniloramplasate aici la inaugarea
noului sediu al muzeului în 1985, se află un bust din piatră al domnitorului.
Pe
aleea Mitropoliei, în faţa clopotniţei, a fost amplasată în 2004 statuia din
bronz lui Cuza.
Aceasta
a fost realizată de către sculptorul Paul Vasilescu (1936-2012). Născut în
1936, Paul Vasilescu a absolvit Academia de Artă Bucureşti în 1961. A
participat la numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale precum Bienala
internaţională de sculptură Dantesca de la Ravenna din 1975, Expoziţia Plastik und
Blummen din Berlin în 1975, Trienala internaţională de artă plastică de la New Delhi
în 1979 sau Expoziţia organizată de Casa Americii Latine la Bucureşti în 1993
şi a realizat monumentul dedicat lui Petru I Muşat din Suceava, „Eroica” din
Timişoara, bustul lui Nichita Stănescu din Bucureşti, cât şi alte lucrări aflate
în colecţii muzeale sau particulare.
La
intrarea în Parcul Alexandru Ioan Cuza din sectorul 3 regăsim statuia din bronz
a domnitorului, operă a lui Ioan Bolborea. Aceasta înlocuieşte un bust mai
vechi, din piatră (Foto: Gilly Graur). Sculptorul a absolvit Institutul de Arte
Plastice „Nicolae Grigorescu” din
Bucureşti în 1981, a realizat în Bucureşti grupul statuar „Căruţă cu paiaţe”,
Monumentul Infanteriei,
Fântână Vioara Spartă, instalată în „parcul Colţea”, sau refacerea statuii lui
Lascăr Catargiu.
În ţară, la Arad Ioan Bolborea realizat Monumentul Reconcilierii sau Monumentul „Revoluţiei
Române de la 1848, Monumentul „Horea, Cloşca şi Crişan” la Alba Iulia, Monumentul
Eugen Ionescu la Slatina.
Tot
în sectorul 3, în faţa liceului Al.I.Cuza din Aleea Barajul Dunării nr. 5, se
află un bust al
acestuia.
În
Parcul Lumea Copiilor regăsim un bust al domnitorului.
În acelaşi parc, în
cadrul ansamblului „Grădina valorilor româneşti”, regăsim între reprezentări şi
pe cea a lui Cuza.
Un
alt bust al lui Cuza se află în faţa Academiei de Poliţie „Alexadru Ioan Cuza”
aflată în Aleea Privighetorilor nr. 1-3 din sectorul 1.
Foto: Andrei Birsan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu