Interiorul Mitropoliei
Pe locul schitului din lemn a lui Oprea Iuzbaşa, voievodul Constantin Şerban Basarab-Cârnul (1655 – 1658) începe să ridice o biserică în amintirea luptelor de la Şoplea (1655), construcţie continuată de urmaşul său Mihai Radu Mihnea al II-lea (1658 – 1659) şi, deşi neterminată, a fost sfinţită de Maharie Patriarhul Antiohiei la 6 mai 1658. Zugrăvită în timpul lui Radu Leon Vodă (1664 – 1669) care a hotărât la 8 iunie 1668 să mute aici Mitropolia Ungro – Vlahiei de la vechiul sediu în care funcţiona – biserica Sf. Gheorghe Vechi. Biserica a fost reparată în 1793, apoi în 1799 tencuită în exterior şi învelită, între1834 – 1839 este învelită cu tabla de plumb şi pardosită, zugrăvită, i se reface tâmpla şi i se adaugă în faţa pridvorului mare, care a fost închis cu geamlac, trei pridvoare mici, pe stâlpi în dreptul intrărilor. Alte lucrări au avut loc între 1850 – 1858 când a fost adăugat şi cafasul pentru cor, iar în 1886 a fost repictată de Gh. Tattarescu. Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie, astfel ctitoria lui Constantin Şerban Basarab devenind din 1925 Catedrala Patriarhală. Biserica a fost restaurată între 1932 – 1935 de către Comisia Monumentelor Istorice, iar în urma restaurării din 1960 – 1961 au fost înlăturate adăugirile şi modificările făcute în timp pentru ca monumentul să apară astăzi sub înfăţişarea lui originară. Biserica are un plan trilobat, cu patru turle, turla Patocrator peste naos şi cele trei turle peste pronaosul supra lărgit, are pridvorul deschis, cu şapte arcade frontale şi câte două arcade laterale, sprijinite pe stâlpi groşi de cărămidă ridicaţi pe un soclu înalt. Pridvorul este puţin mai scund decât corpul bisericii şi este acoperit cu trei calote semisferice. Pronaosul larg are 12 coloane ce sprijină bolţile, turla de pe centrul său şi cele două turle mai mici de pe SV şi NV. Catedrala adăposteşte moaştele Sf. Împăraţi Constantin şi Elena (donate de mănăstirea Kikos din Cipru), moaştele Sf. Ioan Gură de Aur şi multe alte moaşte de sfinţi. (Lucia Stoica, Neculai Ionescu-Ghinea, Enciclopedia lăcaşurilor de cult din Bucureşti, Vol.II, Editura Universalia, Bucureşti, 2005, pp. 131 – 134).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu