Prima parte aici.
joi, 30 aprilie 2015
miercuri, 29 aprilie 2015
Biserica Catolică Sfânta Cruce
În apropierea Pasajului Muncii (Piaţa Hurmuzachi) se află Biserica Catolică Sfânta Cruce. Între 1933-1956 aici a existat o capelă ce aparţinea Bisericii Armeano-Catolice care ulterior a fost dată în administrarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. Începute în anul 1992, lucrările la noua biserică sunt finalizate în 1998. Lângă această biserică şi casa parohială există o grădiniţă de care se ocupă trei surori din Congregaţia Surorilor Doctrinei Creştine împreună cu patru educatoare.
vineri, 17 aprilie 2015
Templul Credinţa I
În cartierul Dudeşti, între Calea Vitan şi Calea Dudeşti, lângă Bucureşti Mall, pe str. Vasile Torneanu, se află o mică sinagogă: Templul Credinţa - Hevrah Amuna. Acest monument istoric a fost ridicat de societatea Credinţa în 1933. Prin grijă societăţii, ce avea ca scop ridicarea nivelului cultural al populaţiei sărace din acest cartier, se vor organiza şezători culturale, vor fi achiziţionate cărţi, va fi întreţinut templul şi azilul confesional, se va înfiinţa o cantină şcolară pentru elevii nevoiaşi. Sinagoga a fost ridicată după planurile arhitectului Mihai Moliner şi executată sub atenţia tatălui sau, în stilul art deco al anilor '20-'30 ai secolului 20.
Ca urmare a scăderii substanţiale a enoriaşilor, sinagoga a fost închisă în anul 2007.
Am putut vizita această sinagogă cu ocazia Nopţii Sinagogilor deschise din 24 septembrie 2013.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)