Bucureștiul dispărut Monetăria Statului

 

 

Înfiinţată prin Legea pentru organizarea Monetăriei Statului, a fabricii de timbre şi a depozitului general al timbrelor din 1885, la 24 februarie 1870 a fost a fost inaugurată, în prezenţa lui Carol I, Monetăria Statului, într-un imobil situat pe Șoseaua Kiseleff nr. 3, colţ cu ulița Mavrogheni, la câțiva pași de Spitalul Filantropia. Clădirea Monetăriei nu era cu totul nouă, ci doar corpul de la Șosea, clădirile așezate mai în spate erau mai vechi și serviseră ca local Școlii de Belle Arte şi care, după 1870, s-a mutat în noul Palat al Universității.
La Monetărie s-au bătut primele monede de 20 lei din aur cu efigia lui Carol I, dar şi primele monede din argint. Ultima monedă bătută a fost în 1890 cea de 20 lei din aur, ulterior aici s-au bătut doar medalii, emisiunile monetare româneşti fiind comandate în străinătate timp de 45 de ani. La începutul secolului al XX-lea, clădirea a fost dezafectată şi ulterior demolată pentru ca în 1912 să înceapă pe locul acesteia ridicarea Muzeului Național, a cărui construcție, realizată după proiectul arhitectului Nicolae Ghica-Budești, a durat până în 1941.
În amintirea atelierelor unde au fost bătute primele monede ale României moderne, strada ce unește Șoseaua Kiseleff de Bulevardul Ion Mihalache, fostă Mavrogheni, poartă și azi numele Monetăriei.

 

 

Bucureștiul dispărut Palatul Grigore Sturdza

 

În Piaţa Victoriei, în faţa Palatului Victoria de astăzi, pe o parte a terenului fostului Han Niculcea, din sud-estul fostei grădini a lui N.Mavrogheni, a fost construit între 1898-1901 una dintre cele mai opulente clădiri din Bucureşti – Palatul Grigore Sturdza, realizat la comanda proprietarului, după planurile arhitectului Iulius Reinicke, elaborate în 1897. Sturdza a achiziţionat terenul de 937 mp de la municipalitate cu suma de 50 lei/mp. Imobilul nu a putut fi încadrat într-un stil arhitectural definit, suscitând în epocă o serie de aprecieri nu tocmai favorabile. Arhitectul Grigore Ionescu consideră că aceasta este „cea mai amestecată şi mai bizară construcţie din Bucureşti, pe ale cărei faţade - foarte întinse - îşi dau întâlnire, înfăţişându-se, elemente de epoci şi stiluri diferite, tăiate în materiale de tot soiul şi de toate culorile”. Proprietatea era delimitată de un gard monumental şi deţinea şi dependinţele: casa de administraţie, casa Catargiu, grajdul, fierăria, gheţăria, remiza, casa portarului sau chioşcul grădinarului.
Grigore Sturdza nu s-a bucurat de noul palat, stingându-se din viaţă în anul în care acesta a fost finalizat, iar moştenitorii l-au vândut statului, în anul 1904, cu suma de 500.000 lei aur. Astfel, palatul a devenit sediul Ministerului Afacerilor Străine pentru patru decenii.
În 1937 a început construirea unui nou palat al Ministerului de Externe, proiectat de arhitectul Duiliu Marcu, în imediata apropiere a Palatului Sturdza. Ulterior a fost elaborat şi un plan de sistematizare a zonei care punea în discuţie existenţa vechiului palat. Soarta acestuia a fost pecetluită de două dezastre: incendiul din 1942 şi bombardamentele din 23 august 1944, demolarea intervenind între 1945-1946.

Bucureștiul dispărut Palatul Societăţii Funcţionarilor Publici

 

La 31 ianuarie 1883 se înfiinţează „Societatea Funcţionarilor Publici”, iar membrii acesteia stabilesc o insignă distinctivă, din metal comun. Palatul Funcţionarilor Publici a fost construit în zona sudică a Pieţei Victoriei, între Calea Victoriei şi Strada Buzeşti, în 1900, după planurile arhitecţilor Constantin Mihăescu şi Alexandru Clavel, într-un stil neoromânesc. Clădirea avea la parter spaţii destinate activităţilor comerciale, etajul şi mansarda fiind destinate locuinţelor unor personalităţi din instituţiile publice. Astfel că îi regăsim aici ca locatari pe Alexandru Vlahuţă, „trezorier al unui inestimabil patrimoniu artistic, al numeroaselor tablouri realizate de ginerele său, Nicolae Grigorescu”.

Palatul a suferit un incendiu la 18 aprilie 1904 în urma căruia au rezultat mari pagube materiale. Pictorului Verona, unul dintre locatarii imobilului, i-au fost mistuite 180 de lucrări. Ironia sorţii făcea ca, deşi acesta avea o poliţă de asigurare în valoare de 56.000 lei, nu o mai plătise de câteva luni. Palatul va fi demolat ca urmare a efectelor bombardamentului din 28 iunie 1944.

Piața Gării de Nord

 

 

Piața Gării de Nord

 

Palatul C.F.R., astăzi Ministerul Transporturilor
 

 

Piata Gării de Nord cu monumentul ceferiștilor


 

 

Piața Bibescu Vodă

 Vechea piață din centrul orașului, demolată în anii 1935 și transformată în Piața 8 Iunie, pentru ca din timpul regimului comunist să se numească Piața Unirii.

 

Gara de Nord I

La 10 septembrie 1868 se pune piatra de temelie a Gării Târgovişte în prezenţa lui Carol I şi care a fost amplasată pe un loc ales de domnitor. Construită între anii 1869 - 1872, Gara de Nord are o arhitectură inspirată din cea a Gării de Nord din Paris şi a purtat denumirea de Gara Târgoviştei ( pentru că artera numită astăzi Calea Griviţei se numea pe vremea aceea Calea Târgoviştei ) până în 1888, de când are actuala denumire. Schimbarea denumirii a fost impusă de darea în folosinţă a liniei Titu – Târgovişte în 1884, apărând astfel gara oraşului Târgovişte, pentru a nu se crea confuzii. Intr-o perioadă scurtă de timp, Gara Filaret îşi pierde importanţa în favoarea Gării Tâgovişte. Importanţa transporului feroviar a făcut ca în 1880 să se execute modificări şi extinderi ale Gării Târgovişte.

 

 

 

 

  

 

 

Piața Chibrit în 3 imagini

 

 

Monumente bucureștene II

 

Gimnasta din curtea Complexului Sportiv Floreasca

 

„Bucuria muncii” realizată de sculptorul Emil Mereanu din Parcul Floreasca

Bustul lui Giuseppe Garibaldi din parcul omonim din cartierul Floreasca

 

Mausoleul liderilor comuniști din Parcul Carol, construit după planurile arhitecților Horia Maicu și Nicolae Cucu

 

Statuia lui George Enescu din fața Operei Române realizată de Ion Jalea

 

Statui de sportivi din Parcul Național, fost 23 August

 

Statuia lui Vladimir Ilici Lenin din fața Casei Presei Libere, fostă Casa Scânteii, realizată de Boris Caragea 

 

Bust din Parcul Herăstrău, posibil Vladimir Maiakovski