joi, 9 ianuarie 2020

Statuia compozitorului Nicolae Bretan

La 17 septembrie 2015 a avut loc dezvelirea statuii compozitorului Nicolae Bretan, în curtea Şcolii Gimnaziale Nr. 193 din Sectorul 6. Statuia a fost donată comunităţii Sectorului 6 de către fiica artistului, doamna Judit Bretan.
Nicolae Bretan (1887 – 1968) a fost un compozitor român, care a studiat la Conservatorul din Cluj (1906-1908), la Academia de Muzică din Viena (1909) şi la Magyar Királyi Zeneakadémia din Budapesta (1912), după care s-a afirmat ca prim-bariton al Operei din Bratislava. În 1916 şi-a luat şi licenţa la Facultatea de Filologie din Cluj. A fost regizor la Opera Maghiară din Cluj şi director al Operei Române din Cluj, după revenirea acesteia din refugiul de la Timişoara. A compus 230 de cântece pe versuri de poeţi români, germani şi maghiari, cinci opere, poemul vocal simfonic „Luceafărul” şi a compus, de asemenea, numeroase lucrări religioase şi un requiem pentru doi solişti (sau cor) şi orgă. Dintre operele sale patru au fost opere într-un act: "Golem", care a avut premiera în Elveţia, în 1990, "Arald", "Eroii de la Rovine" şi o operă în trei acte: "Horia".
Sursa: https://www.amosnews.ro/
O legătură directă a lui Nicolae Bretan cu comunitatea locală din sectorul 6 și cu școala 193 nu este, însă există o legătură culturală, școala fiind "unul din centrele cele mai deschise culturalizării copiilor din București, copii fac, după ore cursuri de pian, cor, arte vizuale, scenografie, chitară etc cu profesori licențiați invitați de director, care susține cultura în educație". Cea care a ales sectorul 6 este Iudith Bretan, nepoata compozitorului, iar directoarea școlii a dorit să fie amplasată în curtea școlii pe care o conduce, iar primăria, care a finanțat monumentul a fost de acord. Inspectoarea Ioana Mihaela Neacșu, cea care a plecat dintre noi mult prea devreme, spunea la dezvelire că astfel școala va deveni "Școala cu statuia, singura școală din București care găzduiește o statuie", sigur, este vorba despre o reprezentare completă a unui personaj, școlile care au busturi în curți sau în interior fiind numeroase în Capitală. Autoarea lucrării este sculptorița Ana Rus.
Iată festivitatea de dezvelire a statuii: https://www.youtube.com/watch?v=AI_QjEVqPOw 




marți, 7 ianuarie 2020

Statuia unui Dac în Sectorul 5

La 23 Ianuarie 2019, pe Calea Rahovei nr. 165, în prezența oficialităților Sectorului 5, a fost dezvelită statuia unui Dac, realizată de sculptorul Alexandru Papuc. 









luni, 6 ianuarie 2020

Statuia lui Tudor Vladimirescu din Sectorul 5

La 23 Ianuarie 2019, la intersecția Șoselei Panduri cu Calea 13 Septembrie, în prezența oficialităților Sectorului 5, a fost dezvelită statuia lui Tudor Vladimirescu, realizată de sculptorul Alexandru Papuc.







duminică, 5 ianuarie 2020

Bustul patriarhului Justinian Marina

În fața bisericii mănăstirii Radu Vodă se află bustul patriarhului Justinian Marina, realizat de sculptorul Mihai Wagner in 1967.
Un bust identic este aici.







sâmbătă, 4 ianuarie 2020

Statuia Ecaterinei Teodoroiu

Parte a unui proiect de înfrumusețare a Sectorului 5, statuia primei femei combatante din Armata Română, sublocotennent Ecaterina Teodoroiu a fost dezvelită într-un parc recent amenajat pe bulevardul George Coșbuc, între Piat Regina Maria și Chirigiu, lângă Academia Tehnică Militară și peste drum de palatul Bragadiru.
Statuia, realizată de sculptorul Alexandru Papuc, a fost dezvelită duminică, 1 Decembrie 2019.







joi, 2 ianuarie 2020

Monumentul închinat Revoluției din Decembrie 1989 - „Semnul eroului”

Vineri, 20 decembrie 2019, la intersecția de la Piața Delfinului din cartierul Pantelimon a fost dezvelit  Monumentul închinat Revoluției din Decembrie 1989, realizat de sculptorul Adrian Pârvu, intitulat „Semnul eroului". 







Dezvelirea Monumentului închinat Revoluției din Decembrie 1989 la Piața Delfinului

Vineri, 20 decembrie 2019, la intersecția de la Piața Delfinului, cartierul Pantelimon - Șoseaua Pantelimon intersecție cu Bulevardul Chișinău, a fost dezvelit, în prezența oficialităților Sectorului 2 al Capitalei, Monumentul închinat Revoluției din Decembrie 1989, realizat de sculptorul Adrian Pârvu, conferențiar universitar doctor în arte vizuale, renumit sculptor, care a folosit marmură albă de Rușchița pentru  acest monument. Lucrarea de artă reprezintă o „mână întinsă spre cer, victoria asupra perioadei cenușii pe care a trăit-o România în perioada comunistă și, totodată, simbolizează libertatea care a spart cătușele ce o legau. Monumentul comemorativ este intitulat „Semnul eroului