marți, 26 august 2014

Ilustrând oraşul



Ilustrând oraşul:
Istoria Bucureștilor în 555 de cărți poștale ilustrate
1-30 septembrie 2014


La 20 septembrie 2014, aniversăm 555 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştilor, printr-un hrisov dat de domnitorul Vlad Ţepeş, în 1459, în limba slavă, „în cetatea Bucureşti”, hrisov prin care acesta întărea lui Andrei cu fiii săi, lui Iova, lui Drag şi unui al patrulea, al cărui nume nu se mai poate citi, proprietatea lor, scutindu-i totodată de dări şi de „slujbe”.
Cetatea a fost preferată şi de alţi domnitori munteni, precum Radu cel Frumos, Basarab cel Tânăr, Vlad Călugărul ori Mihnea cel Rău.
În timpul domniei lui Mircea Ciobanul, Bucureştii au fost „îngrădiţi cu lemne mari [trunchiuri] de stejar”, după cum ne relatează un cronicar sas, lucrare ce a fost executată din porunca domnitorului – „Zidurile acestui oraş sunt trunchiuri groase de copaci, înfipte în pământ unul lângă celălalt şi legate împreună prin grinzi de-a curmezişul, prinse de zisele trunchiuri prin cuie lungi şi groase de lemn”.
În 1659, odată cu înscăunarea lui Gheorghe Ghica, Bucureştii devin singura capitală a Ţării Româneşti, iar în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza – capitala Principatelor Unite, la 24 ianuarie 1862.
Oraşul se transformă radical în timpul lui Carol I, perioadă în care Bucureştii capătă o nouă înfăţişare, dar şi numele de „Micul Paris”. Mare parte dintre clădirile importante ale capitalei au fost finalizate astfel în această perioadă.
Atestarea documentară din 1459 doar confirmă existenţa oraşului, așadar, ea nu este propriu-zis actul de naştere al acestuia, întrucât cercetările arheologice au scos la iveală nenumărate vestigii care indica faptul că, încă din cele mai vechi timpuri, această arie a fost locuită în mod constant, formându-se, în special pe malurile râurilor Colentina şi Dâmboviţa, o mulţime de așezări. Prezenţa omului pe aceste meleaguri este atestată încă din Paleolitic, având continuitate până în perioada migraţiilor barbare, dar şi după.

Luni, 1 septembrie 2014, la ora 19:00, Biblioteca Naţională a României vă invită la vernisajul expoziţiei Ilustrând oraşul: Istoria Bucureștilor în 555 de cărți poștale ilustrate, expoziţie alcătuită din 555 de cărţi poştale ilustrate din colecţia istoricului Cezar Petre Buiumaci, pasionat de Bucureşti, cartofilie, numismatică şi fotografie, cu peste 30 de articole publicate în reviste precum Colecţionarul român, Istorie şi Civilizaţie, Magazin Istoric, Bucureştii Vechi şi Noi, Bucureştiul Meu Drag, Anuarul Muzeului Municipiului Bucureşti.
Pasiunea sa pentru cartofilie s-a materializat în publicarea blogului Oraşul lui Bucur, în expoziţia de cărţi poştale A fost odată’n Bucureşti, deschisă în perioada 16 septembrie – 15 octombrie 2013 la Biblioteca Naţională a României, precum şi în cele două expoziţii Trecut’au anii, în colaborare cu Asociaţia „Bucureştiul Meu Drag”, deschise la Muzeul Municipiului Bucureşti, în 2013 şi 2014.

Expoziția Ilustrând oraşul: Istoria Bucureștilor în 555 de cărți poștale ilustrate este găzduită de Biblioteca Națională a României, în perioada 1-30 septembrie 2014, în spațiile expoziționale Buzunarul UNU și Buzunarul DOI (aripa B-dul Mircea Vodă).

Intrarea este liberă (L-V, 08.00-18.00).

Facebook event.

Niciun comentariu: