O nouă statuie
reprezentându-l pe Corneliu Coposu îşi face loc în Capitală. Pe bulevardul
Corneliu Coposu nr. 51A, în parcul de lângă biserica Sfântul Mina, aşteptă să
fie dezvelit bustul liderului opoziţiei din România postcomunistă, realizat de sculptorul Lefter Bogdan Adrian.
Corneliu Coposu are
în Bucureşti alte 3 busturi, amplasate în diverse locuri.
În Piaţa Palatului
Regal, lângă biserica Creţulescu se găseşte un monument care în reprezintă pe
Coposu cu fruntea uşor încreţită şi privirea către trecător, într-o
vestimentaţie compusă din cămaşă, cravată şi haina. Bustul împreună cu soclul
fac un corp comun din bronz care alcătuiesc, plastic, o cruce. Statuia este
opera scultorului Mihai Bucurei şi a fost dezvelită în 1996.
În curtea palatului
Speyer, construit după planurile arh. Louis Blanc, din strada Batiştei nr. 24
A, a fost dezvelit în 1997 un bust al lui Coreliu Coposu, la 2 ani de la
trecerea acestuia la cele veşnice. Palatul Speyer a adăpostit din 1990 până nu
de mult Asociaţia 21 Decembrie 1989, iar în perioada 1992-1996 a fost sediul
Convenţiei Democratice.
În GrădinaValorilor Româneşti din Parcul Lumea Copiilor se găseşte un alt bust al marelui
om politic.
Corneliu Coposu
(20.05.1914, Bobota, Sălaj – 11.11.1995, București) a fost absolvent de drept
și ziarist, om de încredere al liderului național-țărănist Iuliu Maniu, Coposu
a fost membru al Partidului Național Țărănesc până la interzicerea acestuia în
1947, iar ulterior a fost deținut politic în condiții foarte aspre timp de 17
ani, în faza stalinistă a regimului comunist din România. Corneliu Coposu și-a
făcut ucenicia politică pe lîngă liderul național-țărănist Iuliu Maniu: „Iuliu
Maniu m-a cunoscut de cînd m-am născut, Familiile erau prietene, se întîlneau
cel puțin o dată pe săptămînă pentru că Bobota, comuna mea, e la 13-14 km de
comuna lui Maniu, Bădăcin”. Iuliu Maniu l-a luat șef de cabinet de pe vremea
cînd era student, în 1930, „apoi am ajuns director de cabinet. Între 1937 și
pînă la arestare, am fost secretar politic al lui Maniu și, aș putea spune,
umbra lui, pentru că nu m-am despărțit niciodată de el, n-am lipsit de la nicio
activitate desfășurată de el în perioada aceasta și aș putea afirma că am fost
persoana cea mai apropiată de Maniu vreme de zece ani de zile”. În 1945, tînărul
Coposu a devenit președinte al filialei PNȚ Sălaj, iar apoi a fost ales
secretar general adjunct al PNȚ. După 1945, Corneliu Coposu a intrat în vizorul
activiștilor comuniști, care mai întîi au dus împotriva lui un război
propagandistic, apoi au contribuit la persecutarea sa de către autoritățile
regimului totalitar. Astfel, după cum povestea liderul țărănist mai tîrziu
despre Silviu Brucan, ”nu-i păstrez nici o ranchiună, deși, în calitate de
redactor-șef adjunct la Scânteia, a cerut condamnarea mea la moarte în fața
Tribunalului militar”. Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga
conducere a PNȚ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a
fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un
proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare” și pentru „crimă contra reformelor
sociale”. A fost condamnat la muncă silnică pe viață. Până în 1962 a fost
închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat. În cei
peste 17 ani de detenție a fost mutat de la o închisoare la alta, dintr-un
penitenciar într-altul (arestul Ministerului de Interne; închisoarea Malmaison,
de pe Calea Plevnei, București; penitenciarul Pitești; penitenciarul Văcărești,
din București; penitenciarul din Craiova; penitenciarul Jilava, de lîngă
București; penitenciarul Bragadiru; Unitatea de muncă nr. 1 Cap Midia, de fapt
Canalul Dunăre-Marea Neagră; lagărul de triere din Ghencea, București și muncă
forțată la ferma Bragadiru; Unitatea Militară nr 4, Ocnele Mari; din nou,
penitenciarul Văcărești; penitenciarul Poarta Albă, Constanța; penitenciarul
Sighetul Marmației; penitenciarul Jilava; penitenciarul Râmnicu Sărat;
penitenciarul Gherla; penitenciarul Aiud; din nou, penitenciarul Râmnicu
Sărat). A fost eliberat pe 9 iulie 1962 din penitenciarul Râmnicu Sărat, după
care a fost trimis pentru încă 24 de luni în domiciliu obligatoriu în comuna
Rubla, județul Brăila (împreună cu Ion Diaconescu, Ion Huiu, Virgil Solomon).
După cum arată Zarojanu, biograful lui Coposu, „în momentul arestării, Corneliu
Coposu cîntărea 114 kg, iar la eliberare - 51”. De menționat faptul că în timp
ce Corneliu Coposu era întemnițat, soția sa, Arlette Coposu, a fost închisă în
mai multe penitenciare, iar după eliberare a murit de cancer diseminat, pe 27
decembrie 1965. În aprilie 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de
detenție. În mai 1995 a fost numit Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă
distincție acordată de Republica Franceză cetățenilor străini. Pe 6 octombrie
1995 a avut loc la sediul Casa Oamenilor de Știință din București ceremonia
înmînării acestei distincții din partea Ambasadei Franței la București. Este
înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic. Numeroase locuri publice îi poartă
numele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu